Lavinia Pîrva, program intens de remodelare şi rejuvenare. Ce spune despre operaţii?!
Devenită pentru prima dată mămică, anul acesta, Lavinia Pîrva şi-a recăpătat deja silueta de invidiat dinaintea sarcinii, deşi a avut probleme cu retenţia de apă.
Cântăreaţa şi-a dorit foarte mult să arate din nou sexy şi chiar a reuşit, după cum o demostrează fotografiile postate pe Instagram.
Pentru că a fost întrebată de fani dacă şi-a făcut operaţii de înfrumuseţare, soţia lui Ştefan Bănică a venit cu informaţii pe reţeaua de socializare.
„În general nu simt nevoia să mă justific pentru lucrurile pe care le fac sau pe care nu le fac, deși citesc și aud adesea multe lucruri false la adresa mea. Însă pentru că am primit foarte multe întrebări, mă simt obligată faţă de oamenii care mă apreciază și sunt alături mine, să explic această schimbare de imagine! În primul rând, nu mi-am făcut și nu am nicio operație estetică!!!! Când va fi nevoie și medicul specialist va consideră că trebuie, poate o voi face! Însă, pentru moment sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială + corporală, minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată! În al 2-lea rând, menționez că tot la indicațiile specialistului, am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită! Procedura este minim invazivă, cu rezultate foarte frumoase! Sunt femeie, îmi iubesc corpul și iubesc frumusețea! Consider că a avea grijă de ține este un simț pe care orice femeie ar trebui să îl deţină! Îmi place să mă văd frumoasă și îmi place ca lumea să vadă acelaşi lucru!”, a scris Lavinia Pîrva, pe Instagram.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.