Laurenţiu Duţă, transportat de urgenţă la spital! Semnalul de alarmă pe care îl trage artistul
Laurenţiu Duţă, fost component al trupei 3Sud Est a ajuns de urgenţă la spital, cu risc de blocaj respirator, din cauza unei furculiţe de unică folosinţă. Artistul, care era cazat la un hotel din Piteşti, a înghiţit din greşeală o bucată ruptă din furculiţă, care i-a rămas înţepenită la nivelul esofagului.
Laurențiu Duța a ajuns pe mâna doctorilor de la Camera de gardă a Spitalului Județean de Urgență Pitești, dar, pentru că nu există personal pentru intervenții endoscopice decât pe timpul zilei, artistul în vârstă de 42 de ani a fost transferat de urgenţă la camera de gardă a Spitalului Floreasca, potrivit libertatea.ro.
Acolo a fost băgat în operaţie, deoarece exista risc de a face blocaj respirator, dar și inflamații și infecții. După intervenția chirurgicală, urmată de tratament cu antibiotice cinci zile, Laurențiu Duță a fost din nou în formă.
„Mare atenție la astfel de tacâmuri, cu precădere la cele albe. Sunt din ce în ce mai subțiri și reprezintă un real pericol pentru sănătatea noastră”, a atras atenţia cântăreţul.
foto – internet
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.