Lifestyle

Laura Cosoi, momente dificile în a treia sarcină

  • laura cosoi 3_295159.jpg
  • laura cosoi_295160.jpg
  • laura cosoi 2_295161.jpg
 

În vârstă de 40 de ani, Laura Cosoi este însărcinată pentru a treia oară, urmând să aducă pe lume tot o fetiță. Actrița a mărturisit că această a treia sarcină a fost diferită de primele două, având mai multe simptome deranjante.

„Dacă primele două sarcini au fost cumva asemănătoare, de dată asta a fost diferit, în sensul că în primul trimestru mi-a fost mai rău. Nu am stat la pat, am putut să-mi văd de treaba, dar a trebuit să suport o stare de greaţă continuă. Culmea, asta nu se întâmplă de dimineaţă, ci de pe la 12 până seară, când mă culcam. Iar dacă în trecut ghimbirul era aliatul meu, acum chiar şi ingredientul asta minune a fost frecvent depăşit de situaţie. Dacă mâncam, îmi era greaţă, dacă nu mâncăm, la fel”, a mărturisit Laura Cosoi. În acea perioadă, actrița a avut repetiții și se afla în turneu prin România.

„Au fost momente destul de delicate, pentru că am avut repetiţii şi am fost şi în turneu prin ţară. Aşa că am încercat să gestionez situaţia cât am putut de bine ca să nu mi se facă rău pe-acolo, pe unde eram. Aveam tot timpul ceva la mine să ronţăi şi m-am descurcat bine cu limonadă cu ananas. Mâncam felii de ananas, beam compot de ananas şi îl combinam şi cu lămâie”, a mai spus Laura Cosoi, pentru okmagazine.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button