INTIMITĂȚI din viața Simonei Halep!!! Nunta, în Poiana Brașov?!…
Simona Halep, invitată fiind în emisiunea „La Măruță” de la PRO TV, a relatat că intenționează să facă nunta în vara anului viitor, confirmând relația avută cu omul de afaceri Toni Iuruc, mai mare cu 12 ani decât jucătoarea noastră de tenis, nr. 6 WTA.
„Nu stiu dacă (nunta – n.a.) o vom ține la mare sau într-un alt loc (posibil la munte, la hotelul ce-l deține în Poiana Brașov – n.a.). Nu aș vrea să visez la ceva și să nu reușesc să fac să devină realitate, dar mi-aș dori să am aproape cât de mulți oameni din familie și dintre prieteni”, a declarat Simona Halep.
De asemenea, sportiva născută în Constanța a destăinuit că a fost pasionată de telenovele în copilărie: „M-am uitat la toate când eram mică, acum nu mai reușesc. M-am uitat la «Înger sălbatic», «Salome»… Mă mai uit la filme, dar nu la seriale, mă prind puternic și nu mă odihnesc prea bine; de aceea prefer să nu mă uit”.
Totodată, Simona Halep a spus că mănâncă ciocolată zilnic, dar nu mult, subliniind că nu are vicii: „Nu-mi plac cluburile, nu stau până târziu în oraș, am o viață liniștită”.
Apoi, ea a punctat că amica sa din lumea tenisului este Irina Begu, iar pe prietena ei cea mai bună o cunoaște de când ambele erau în clasa I: „Este permanent alături de mine și eu alături de ea”.
În privința antrenorului, Halep a menționat că australianul Darren Cahill este cel mai bun din lume: „M-a ajutat enorm, în special pe partea emoțională, mi-a dat multă încredere”.
Despre Daniel Dobre, constănțeanca a afirmat că va rămâne în staff-ul ei și după revenirea lui Cahill, oficial de la începutul anului viitor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.