Inclinatiile bisexuale, porniri innascute, dar temperate prin ratiune

Bisexualitatea se traduce prin existenta simultana la acelasi individ a organelor de reproducere ale ambelor sexe. Persoanele care se afla in atare situatie pot avea o viata sexuala ce vizeaza, deopotriva, relatii intime atat cu parteneri de sex opus, cat si cei de acelasi sex. Dar cum se explica faptul cand, desi nu se abat de la normalitate din punct de vedere anatomic, sunt persoane care intretin raporturi (sau mai bine spus relatii) sexuale cu ambele sexe? Este vorba despre inclinatia bisexuala, o pornire existenta la fiecare individ, dar care se evita a fi discutata, intregind inca sfera subiectelor tabu.
Cei cu experienta sexuala isi doresc diversitate
Studiile lui Kinsey din anii 1946-1948 au dat rezultate tulburatoare fata de inclinatiile oamenilor si sexualitatea acestora. Acestia au fost obligati sa-si recunoasca anumite porniri despre care se evita a se discuta, respectiv cele care se refera la inclinatiile lor bisexuale. Cercetarile sexologului amintit au aparut intr-o perioada in care tabuurile religioase ale societatii nu erau deloc de neglijat , ne precizeaza sexologul Dan Militaru. Indivizii au, prin nastere, inclinatii bisexuale, ele fiind date de anumite stari, obsesii. Gandul la asemenea relatii – atat cu persoane de sex opus, cat si cu cele de acelasi sex – exista. Ceea ce este important, e punctul in care trebuie sa stii sa te opresti. La un moment dat, cei cu o anumita experienta de natura sexuala isi doresc diversitate, incearca relatii intime cu persoane de acelasi sex, insa isi dau seama ca satisfactia sexuala maxima este data tot de un contact normal. Depinde foarte mult ce spune ratiunea fiecaruia dintre noi, insa putini sunt cei care nu au facut o usoara obsesie din a avea un alt fel de raport sexual decat cel normal , adauga sexologul.
Inclinatia bisexuala este mai «periculoasa» la barbati
Aceste inclinatii bisexuale pot sa-si faca aparitia la orice varsta, depinzand de intensitatea si experienta sexuala a omului. Sa nu uitam si de curiozitatea care incearca pe fiecare individ. Dupa parerea mea, inclinatia bisexuala este mult mai «periculoasa» la un barbat care isi doreste o relatie intima cu un alt barbat, pentru ca in atare cazuri intervine si o transformare mentala. Femeile accepta mai usor ca, dupa o mica perioada de lesbianism ori de relatii sexuale cu ambele sexe, sa revina la normalitate , sustine sexologul Dan Militaru. Asadar, tentatii, curiozitati, obsesii si, nu in ultimul rand, inclinatii catre bisexualitate exista la fiecare individ, mai mult sau mai putin evidente, recunoscute sau nu de catre acesta. Ratiunea este cea care da verdictul cu privire la alegerea partenerilor, iar astfel de porniri sunt anihilate cand se constientizeaza ca un contact sexual normal, dublat de o stare emotionala deosebita, confera adevaratele satisfactii sexuale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




