Lifestyle

In loc sa-l speriati cu binecunoscutul „Baubau” ori alti monstruleti, acordati copilului increderea unui copartener de discutie

  • logomytex.png
 

Toti cei care au ajuns la maturitate sunt de acord cu faptul ca, fara doar si poate, copilaria constituie cea mai frumoasa perioada din viata noastra. Fara griji, dar cu o singura preocupare: joaca. De lucrurile serioase se ocupa parintii, bunicii si toti ceilalti adulti din jur. Dar, pana unde va merge atentia acordata copiilor? Ei bine, trebuie sa se inscrie in anumite limite, iar micutii vor fi ajutati sa se ancoreze cat mai bine in realitate.

Situatia reala va fi in continuu actualizata
„Una dintre greselile frecvente pe care parintii le fac, din dorinta de a-i proteja pe copii, este aceea de a exacerba eventualele pericole ce pot sa apara. Astfel iau nastere diferitele povesti cu monstrii, celebrul Baubau si alte personaje de aceasta factura, care nu fac altceva decat sa-i inspaimanteze pe copii. Nu trebuie, totusi, sa pierdem din vedere faptul ca personalitatea micutului este in formare. El are toata capacitatea de a intelege, in conformitate cu varsta sa, bineinteles”, ne-a declarat psihosociologul Anca Gheorghiu. Ceea ce nu inteleg parintii este faptul ca cei mici pot lega foarte bine lucrurile si nu au nevoie de inventii pentru a intelege realitatea. „De altfel, daca i se vor spune copilului doar astfel de povesti, el nu va fi altceva decat rezultatul lor”, a precizat specialistul. Ce este de facut in cazul in care copilul pare a nu intelege foarte repede cum stau lucrurile si continua sa se expuna potentialelor pericole? Ei bine, chiar daca este mult mai la indemana sa-i spui ca vine un monstrulet care cine stie ce-i va face in cazul in care mai repeta greseala, copilul are dreptul sa fie corect informat. „Bineinteles, in functie de gravitatea pericolului, conceptul va fi acomodat varstei micutului. Iar situatia reala va fi in continuu actualizata si repetata, de cate ori este nevoie”, a precizat specialistul.

Copiii transmit mai departe ceea ce invata
Parintii mai trebuie sa fie constienti de faptul ca felul in care ei trateaza aceste probleme cu copiii isi pun o puternica amprenta asupra devenirii viitorilor adulti. „Ajunsi la maturitate, copiii vor transmite mai departe exact situatiile pe care ei, la randul lor, le-au invatat. Si, chiar daca, initial, nu constientizeaza acest lucru, prin felul in care trateaza abordarea pericolelor, parintii determina formarea unor opinii bine conturate la nivelul copiilor. De exemplu, in cazul in care micutului i se spune sa nu faca un anumit lucru deoarece «vine tiganul», parintele pune deja pecetea unei etnii, fara a da copilului sansa de a o cunoaste asa cum e in realitate”, a completat Anca Gheorghiu.
In concluzie, nu creati copiilor o lume de povesti plina de monstruleti si creaturi fioroase, ci acordati-le increderea cuvenita, tratandu-i ca pe niste adevarati coparteneri de discutie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google