Lifestyle

Hugh Grant se căsătoreşte pentru prima dată

 

Actorul britanic Hugh Grant, care, recent, a devenit tată pentru a cincea oară, se va căsători cu partenera sa de viaţă, producătoarea de televiziune suedeză Anna Eberstein, la sfârşitul lunii mai, potrivit bbc.com. Actorul în vârstă de 57 de ani a devenit, în decurs de patru ani, tatăl a patru copii, cel de-al patrulea fiind o fetiţă născută tot de Eberstein, în decembrie 2015. Hugh Grant şi Anna Eberstein, în vârstă de 39 de ani, mai au un fiu împreună, John Mungo, care s-a născut în septembrie 2012. Actorul britanic mai are o fiică – Tabitha Jing Xi, în vârstă de 6 ani – şi un fiu – Felix, în vârstă de 4 ani – cu o fostă iubită, actriţa Tinglan Hong.
Starul a avut o relaţie de 13 ani cu modelul Elizabeth Hurley şi o alta de trei ani cu starleta britanică Jemima Khan. Hugh Grant este cunoscut în special pentru rolurile din comedii romantice, precum „Patru nunţi şi o înmormântare/ Four Weddings And A Funeral” (1994), „Notting Hill” (1999), „Pur şi simplu dragoste/ Love Actually” (2003), „Vise americane/ American Dreamz” (2006) şi cele două filme din seria „Bridget Jones”. El a fost recompensat, de-a lungul carierei, cu un Glob de Aur, un premiu BAFTA şi un Cesar onorific (2006).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare