Lifestyle

Gimnastica pentru copii – un mic efort necesar in dezvoltarea fizica

  • logomytex.png
 

Inca de cand este sugar, copilul simte nevoia de a se misca. Inaintand in timp, aceasta se accentueaza puternic, el putand fi vazut cum se taraste, merge de-a busilea, se agata de orice. La varsta de un an-un an si jumatate, el incearca chiar sa paseasca, se sprijina, cade, se clatina etc. Acesta este momentul in care trebuie invatat sa mearga. Dupa cateva saptamani parcurse cu ajutorul parintilor, copilul reuseste sa mearga singur. In general, la 12-15 luni el merge singur, iar la 18 luni este chiar capabil sa fuga greoi si sa urce scarile cu ajutor. Acesta este drumul pe care, cu pasi mici, dar siguri, un copil il parcurge in dezvoltarea sa motorie. Nevoia de miscare este evidenta, astfel ca, o data cu avansarea in varsta, ea trebuie sa se diversifice in functie de posibilitatile fizice ale micutului.

La gradinita incepem exercitiile de gimnastica!
La patru-cinci ani copilul mic a atins un grad de dezvoltare motorie care-i permite executarea de miscari izolate, cu diferite segmente ale corpului, independent, cum este, de exemplu, mersul pe tricicleta. Isi propune singur miscari cu dificultate crescanda: sarituri, catarat, balans etc.
La aceasta varsta reuseste sa sara intr-un picior si sa se joace cu coarda.
Nevoia de miscare este acum mai mare, copilul este foarte iute, alearga, face zgomot, este neastamparat. Ii place uneori sa faca activitati care-i solicita puterea si este foarte incantat cand ridica sau poarta un obiect mai greu. „La varsta la care copilul merge la gradinita se pot face primele exercitii de gimnastica. Dezvoltarea lui fizica ii permite acest lucru. Nu trebuie pierdut din vedere faptul ca exercitiile copilului trebuie efectuate intr-un cadru organizat, supravegheat de o persoana competenta. In acest fel, pot fi evitate micile incidente si poate fi stapanit elanul copiilor, care incearca sa forteze intensitatea miscarilor si frecventa lor. Fiind inca mici, ei nu trebuie sa depuna un efort exagerat, incompatibil cu capacitatile lor motorii”, a mentionat medicul primar pediatru Lucia Cristescu.

Se impune un control medical general
Pentru urmarirea motricitatii, dupa trei ani, si parintii ii pot supune pe copii, sub forma de joc, la probe ca: aruncarea unei mingi, prinderea ei in miscare, saritura intr-un picior, mersul pe calcaie sau pe varfuri inainte si inapoi, urcarea si coborarea scarilor.
De asemenea, si acasa micutii pot fi antrenati in exercitii fizice, care sa le dezvolte mobilitatea – incercarea de a face podul, spagatul, genuflexiunile, rotirile trunchiului. Cu toate acestea, desi nu sunt exercitii complicate, fizicul copilului trebuie incalzit. Avand in vedere ca el este inca in crestere, structura sa osoasa si musculara nu trebuie fortata.
„In copilarie, micutului i se fac o serie controale medicale generale si, in urma lor, pot fi depistate eventualele probleme de sanatate, care contraindica practicarea exercitiilor fizice. De asemenea, in functie de afectiune, pot fi sugerate numai anumite miscari, care au rolul de a ameliora problema. In cazul in care nu exista probleme majore, exercitiile fizice il ajuta foarte mult pe micut in dezvoltarea fizica”, a completat medicul Lucia Cristescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google