Georgiana Lobonț este însărcinată / „În natură am făcut testul!”
Georgiana Lobonț a anunțat că este însărcinată și că va deveni mamă a treia oară. Cântăreața este în culmea fericirii. Cântăreața a anunțat pe rețelele de socializare că este însărcinată. Artista în vârstă de 29 de ani și-a anunțat fanii pe când se întorcea de la un eveniment.
„Nu știu dacă e bine să fac chestia asta, dar nu-mi vine să cred! Ce arată aici?! Două liniuțe! V-am spus că o să fiți primii care o să aflați atunci când o să rămân însărcinată. Și așa se pare. Tremură toată carnea pe mine. Nu-mi vine să cred că sunt gravidă! Vai de capul meu, o să mai avem un copil! Nu îmi vine să cred! Mi-a întârziat menstruația și am zis că mai aștept câteva zile. Ne-am oprit pe drum, în mălai (n.r. – lan de porumb) l-am făcut. Sunt foarte fericită”, a afirmat Georgiana Lobonț.
„În natură am făcut testul! Nu mai puteam de curioasă. Suntem amândoi foarte fericiți! Bunicii în extaz! Nu ne vine să credem. Ne-am dorit și bebe trei! Numai fructe mâncam în ultima perioadă. Acum înțeleg de ce”, a mai spus artista. Astfel, se dovedește că zvonul separării ei de soț a fost doar o posibilă metodă de promovare, folosită și peste hotare, pentru a nu ajunge într-un con de umbră. Vezi și: Divorțează, dar au mers împreună în Maldive?!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.