Galerie FOTO. Angela Rusu a devenit din nou mamă, dar și pentru prima dată bunică… Ce vârstă are artista
Cântăreața Angela Rusu, în vârstă de 46 de ani, a născut o fetiță sănătoasă, pe nume Maria Anais. Este cel de-al treilea ei copil, dar primul cu actualul soț, Marius Moldovan. Cei doi și-au dorit foarte mult un copil, iar pentru a-și îndeplini visul, cântăreața a apelat la mai multe fertilizări in vitro. „Miracolul și minunea noastră. Dumnezeu lucrează prin OAMENI”, este mesajul postat de Angela Rusu, imediat după ce a născut.
Artista a născut-o pe Maria Anais prin cezariană, la recomandarea medicilor.
„Încă de la început nu s-a pus problema de naștere naturală, din cauza vârstei. Medicii mi-au zis că nu se riscă, chiar s-au minunat cum am putut să duc atât, 37 de săptămâni, la vârsta mea. Eu am născut natural ambele fete, dar am mai avut două sarcini extrauterine. Nu mi-e teamă de tăietură, mă refac rapid, plus că sunt luptătoare, nu mă las”, a spus Angela Rusu, înainte de nașterea prin cezariană.
Angela Rusu nu își face probleme că nu va avea cine s-o ajute cu bebelușul.
„Mă va ajuta tăticul și socrela. Noi trei. Apoi, când vor începe cântările, îmi voi lua bonă. Oricum nu îmi fac griji de niciun fel. Vreau să mă concentrez pe această emoționantă întâlnire”, mai spunea artista, care a devenit și bunică (vezi foto 4), recent. Fiica mare a Angelei Rusu a născut o fetiță, care a primit numele Alice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.