Frumusețe

Sylvia, dezvăluiri despre ritualurile ei de lună plină şi lună nouă

 

Sylvia le-a mărturisit fanilor de pe Instagram că are ritualuri de lună plină şi lună nouă, pe care le respectă atunci când se află acasă. Mai exact, potrivit acesteia, este vorba despre băi ritualice, prin care se purifică. 

„Ce înseamnă o baie-ritual? Înseamnă a face totul cu graţie şi intenţie, adică mindfull.Pune muzica de relaxare preferată, adaugă sare de himalaya sau sare de baie naturală – sarea este cel mai bun cristal pentru purificare şi la propriu şi la figurat şi unul dintre cele mai bune ingrediente pentru relaxare, refacere musculară şi detox al pielii. Agaţă în săculeţ de bumbac cu plante medicinale la robinetul căzii (în aşa fel încât apa să treacă prin acel săculeţ) pentru ca toată apa să fie infuzată de energia vindecătoare a plantelor. Presară petale de flori în apa de baie. Creează o atmosferă magică decorând totul cu lumânări parfumate şi cristale cu diverse proprietăţi. Fă o meditaţie în timpul băii şi imaginează-ţi cum toată energia negativă se dizolvă. Gândeşte-te la intenţiile pentru viitor dar şi la ce ai vrea să renunţi”, sfătuieşte artista, pe Instagram.

„Reţeta” mai prevede exerciţii de respiraţie şi folosirea uleiurilor esenţiale preferate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare