Film cu actori români – propunerea Ungariei la Oscar

„Bibliotheque Pascal”, de Szabolcs Hajdu, din distribuția căruia fac parte numeroși actori români, printre care Oana Pellea, Răzvan Vasilescu și Andi Vasluianu, este propunerea Ungariei la premiul Oscar la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”. Din distribuția filmului mai fac parte actorii Marius Bodochi, Marius Manole, Mihai Constantin, Florin Piersic Jr. „Bibliothèque Pascal” este o coproducție Filmpartners/ Katapultfilm, cu participarea GillesMann Filmproduktion și cu sprijinul TV2 și Eurimages. Pentru 2011, lungmetrajul „Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Șerban, este propunerea României la premiul Oscar la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”. Cea de-a 83-a gală a premiilor Oscar va avea loc la Los Angeles, pe 27 februarie 2011.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



