Lifestyle

FARSĂ. Radu Banciu s-a făcut de râs

  • banciu_2.jpg
  • bielsa.jpg
 

În emisiunea pe care o realizează la B1 Tv, aseară, Radu Banciu a prezentat o fotografie care reprezenta galeria lui Olympique Marseille la meciul de duminică, cu Olympique Lyon. În mijlocul peluzei, era un banner pe care scria „Gracias Banciu”, alături de o poză cu moderatorul român (foto 2), cunoscut drept un fan al lui Marseille.

„Imaginea subsemnatului şi un banner în care mi se mulţumeşte în limba spaniolă. Că asta e limba oficială a stadionului după ce am avut antrenor argentinian, sezonul trecut, şi acum avem antrenor spaniol. Le mulţumesc prea plecat fanilor noştri şi în special românilor din Marsilia care, iată, cu ce bannere s-au prezentat aseară la un meci pe care l-a văzut toată Europa. Sigur, aceste imagini sunt confidenţiale, nu să le căutaţi la TV, dar încă o dată ca să ne facem datoria faţă de cei care s-au dus la stadion şi au plasat aceste imagini, aceste bannere acolo. Să ştie că, iată, ne-a parvenit această informaţie”, a comentat moderatul Tv.
La scurt timp, însă, pe o reţea de socializare a apărut şi dovada (foto 3) că imaginea respectivă fusese modificată în Photoshop. Astfel, Radu Banciu a fost victima unei farse. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button