Lifestyle

Evitati certurile de fata cu parintii

  • logomytex.png
 

Fiecare cuplu, indiferent de numarul de ani petrecuti impreuna, se confrunta din cand in cand cu discutii contradictorii care, daca nu sunt gestionate corespunzator, pot degenera in certuri sau chiar conflicte serioase. In cazul in care cei doi parteneri comunica fara prea mari probleme, riscul ca astfel de discutii sa ia amploare este relativ redus, mai ales daca ei se cunosc reciproc bine din punct de vedere comportamental. Chiar si atunci cand starea de conflict nu este gestionata corespunzator, daca „rufele se spala in familie este OK”. Ce se intampla insa cand la cearta celor doi parteneri asista si unul dintre parintii acestora? Ori cand motivul conflictului este tocmai unul dintre socrii?

Limite, dar si respect
„In primul rand, inainte de a aborda cele doua situatii de criza, vreau sa mentionez faptul ca in momentul unei stari conflictuale este foarte greu sa determini gradul de culpabilitate al celor doi. Acest lucru este cu atat mai greu cand este vorba despre relatii afective foarte apropiate, cum sunt cele dintre soti, dar si dintre parinti si copii”, ne-a declarat psihosociologul Anca Gheorghiu. Indiferent daca este vorba de o cearta in care unul dintre cei doi parteneri poarta vina ori e o stare conflictuala datorata suprasolicitarii din partea unui parinte, sotii trebuie sa cunoasca foarte bine limitele pana la care parintii pot avea acces in viata lor. „Astfel de limite se vor stabili cu multa seriozitate si rigurozitate, dar fara ca respectul pe care ei il poarta parintilor sa aiba de suferit”, a mai adaugat psihosociologul. In functie de accesul parintilor in viata tanarului cuplu, cei doi parteneri vor sti cum sa reactioneze in momentul in care conflictul apare in prezenta vreunuia dintre socri.

Problema va fi rezolvata in comun
„Cand exista o suprasolicitare din partea unuia dintre parinti, prezenta si interventiile lui constituind un factor generator de conflict, pentru ca lucrurile sa se solutioneze in mod corespunzator, problema trebuie discutata de catre cei doi soti in particular. Astfel, copilul al carui parinte intervine in viata cuplului se va sfatui cu partenerul asupra celui mai adecvat mod de a reactiona in aceste momente”, a completat Anca Gheorghiu. Parintelui „bagacios” i se va explica de catre propriul copil ca respectul pentru el nu a disparut, dar acum are, la randul sau, propria familie, in care deciziile se iau in doi. „Problema va fi rezolvata in comun, dar nu trebuie minimalizata ori lasata sa ia amploare”, a incheiat psihosociologul.

„Am hotarat ca nu vom mai reactiona la remarcile mamei”
Anda si Constantin au avut mult timp probleme din cauza faptului ca mama lui avea mereu ceva de obiectat la adresa comportamentului sotiei. „La inceput, tineri si fara experienta fiind, cadeam in plasa si ne certam aproape tot timpul cand venea mama in vizita. Am stat apoi de vorba cu Anda si am hotarat ca nici unul dintre noi nu vom mai reactiona la remarcile ei. A fost greu la inceput, insa, cu timpul, cu mult calm si rabdare ne-am obisnuit”, ne-a declarat Constantin. Acum, daca au vreo nelamurire sau nemultumire legata de remarcile mamei lui Constantin, le discuta dupa plecarea ei. Astfel, fara a fi lipsiti de respect, cei doi soti au reusit sa elimine, treptat, interventiile soacrei in viata lor.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google