Elizabeth Taylor va fi mireasă – pentru a noua oară

Actrița americană Elizabeth Taylor, în vârstă de 78 de ani, va purta la cea de-a noua ei căsătorie un turban ornat cu diamante de trei milioane de dolari. Potrivit designerului Keith Holman, turbanul va avea ca piesă centrală un diamant de 30 de carate, în valoare de trei milioane de dolari, alte două diamante galbene de 40 de carate și o diademă din platină. Elizabeth Taylor se va căsători cu impresarul Jason Winters, în vârstă de 49 de ani, cu care are o relație de aproape trei ani. Căsătoria urmează a fi celebrată către sfârșitul acestui an. La ceremonie, care avea loc într-un loc secret, vor participa aproximativ 200 de invitați. În prezent, Elizabeth Taylor își petrece majoritatea timpului într-un scaun cu rotile, după ce în ultimii 25 de ani a fost internată de mai mult de o sută de ori în spital. Știrile despre apropiata nuntă nu au fost confirmate oficial de către actriță. Dacă zvonurile se vor dovedi adevărate, Jason Winters va deveni cel de-al nouălea soț al lui Elizabeth Taylor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



