Lifestyle

Dincolo de mirosul si gustul delicios al prajiturilor si torturilor,

  • logomytex.png
 

Universul Mariei Puscas inseamna flori, animale, natura, muzica si poezie
Pentru o persoana a carei activitate se desfasoara in mijlocul preparatelor delicioase, a cremelor cu iz de vanilie si ciocolata, a fructelor, sarlotelor, pralinelor, a torturilor din frisca, este de la sine inteles ca timpul liber este destul de limitat. Dincolo de aceste delicioase retete, Maria Puscas, caci despre ea este vorba, este inconjurata de lucruri la fel de frumoase, care-i fac viata deosebita si o incanta. Este pasionata de flori si este o mare iubitoare de animale. Iar timpul sau liber este dedicat, pe cat posibil, acestor doua pasiuni.

Zilnic, doua ore alocate plantelor
„O zi cu adevarat libera este numai duminica. Zi in care ma rasfat si imi permit sa ma trezesc mai tarziu. Este, de asemenea, singura zi in care servesc micul dejun si cafeaua impreuna cu sotul meu. E minunat daca vremea este frumoasa, pentru ca iesim in gradina si am prilejul sa-mi admir florile. Duminica nu le ingrijesc, numai le admir. In restul saptamanii, in fiecare zi, timp de doua ore ma ocup de ele. Pare mult doua ore, dar, avand in vedere ca am peste trei sute de ghivece cu flori, este de la sine inteles de ce imi ia atat de mult timp. In plus, si gradina are nevoie de ingrijire si atentie si ma ocup de ea pana la cele mai mici detalii”, povesteste Maria Puscas. Si, pentru ca totul sa iasa bine, interlocutoarea noastra citeste carti de specialitate, pentru a intra cat mai bine in tainele gradinaritului. Sapatul, plantatul, scoaterea buruienilor, toaletarea plantelor si tratarea lor nu mai sunt de mult un secret pentru Maria Puscas. E nascuta la tara, in judetul Mures si de cand era mica ii placeau florile. De la sapte ani a primit in ingrijire de la mama sa o gradina cu flori. „Nu cred ca exista femeie careia sa nu-i placa florile. Mi-s dragi toate, insa prefer trandafirii, begoniile, panselutele, crinii si florile de primavara. Nu-mi displac nici buruienile, unele dintre ele sunt chiar frumoase”, a completat interlocutoarea. Trebuie spus ca din fiecare tara pe care a vizitat-o, Maria Puscas a adus cate o planta, pe care a ingrijit-o si a adaptat-o climei de aici. Acum sunt toate inflorite, rasplatind-o pe cea care le ingrijeste cu frumusetea lor.

Bella – rasfatata familiei
O alta pasiune… animalele. In curtea Mariei Puscas isi duc existenta catelusele Bella – „copilul” ei adoptiv, pe care il rasfata foarte mult -, Ava, ciobanescul german Rex si inca vreo doi caini din vecini care ii viziteaza cu regularitate teritoriul. Sa nu uitam de o pisica si cateva gaini. Pe toti ii iubeste numai ca, uneori, pentru ca trebuie sa se joace cu ei foarte mult, uita sa ii hraneasca. Florile, animalele, de fapt, intreaga natura este pentru Maria Puscas un mediu in care se relaxeaza. „In trecut, cand aveam mai mult timp liber, faceam multe drumetii. Am colindat toti muntii, am vazut toata tara, de la un capat la celalalt. Imi place padurea toamna si incerc si acum, pe cat posibil, sa ies in natura, sa retraiesc amintiri de odinioara”, povesteste interlocutoarea. A calatorit si in Europa – Italia, Austria, Grecia, Turcia, Portugalia – si recunoaste ca isi doreste foarte mult sa viziteze Parisul. Pe langa toate acestea, Mariei Puscas ii place sa asculte muzica veche- Abba, Beatles – si muzica populara, in special cea din Ardeal. Citeste multe carti despre plante si animale, devoreaza volumele de poezii ale lui Bacovia si Minulescu, precum si romanele scriitorilor contemporani. „Sunt o persoana sufletista, cateodata prea exigenta, dar asta numai pentru ca sunt o perfectionista si cer prea mult celor din jur. Catedata sunt prea cicalitoare si insist asupra unor lucruri care nu prea merita efortul”, se autocaracterizeaza Maria Puscas.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google