Lifestyle

Din actriță Disney, starletă porno (foto)

  • deladisneylaporno.jpg
 

Actrița Maitland Ward, în vârstă de 42 de ani, care a devenit cunoscută în adolescență prin intermediul producției Disney „Boy Meets World”, a dezvăluit că își câștigă pâinea tot în fața camerelor de filmat, dar… în industria filmelor porno. Ea nu s-a ferit să recunoască faptul că reușește să obțină mult mai mulți bani decât a luat vreodată de la Disney Channel.

Actrița a dezvăluit pentru Daily Beast, citat de Daily Mail, că obține lunar un salariu din cinci cifre, iar în cea mai bună lună a reușit să câștige 62.000 de dolari. Aceasta a declarat, de asemenea, că este bună în ceea ce face.

„Credeam inițial că voi avea emoții, dar n-a fost așa… A fost foarte ușor și mi-a plăcut mult mai mult decât m-aș fi așteptat. Și mă pricep. Decurge totul extrem de natural… Dacă mi-ai fi zis asta acum ceva vreme, n-aș fi crezut vreodată că o să fac asta”, a mărturisit ea. Deși a intrat în această industrie de câteva luni, actrița a ajuns rapid printre favorite.
Ward a fost și nominalizată de două ori la „Oscarurile din idustria porno”, așa cum mai sunt cunoscute premiile AVN, pentru activitatea sa.
Fosta senzație Disney este căsătorită, însă spune că soțul ei o susține în ceea ce face. „Soțul meu mă susține enorm pentru că știe că asta face parte din mine, e ceva ce trebuie să fac și îmi și place”, a încheiat ea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button