Lifestyle

Dima Trofim este în doliu… Tatăl său s-a stins în timp ce el era în drum să-l viziteze

Dima Trofim este în doliu, după decesul tatălui său. Prezentatorul tv pornise la drum, pentru a-și vizita familia, aflată în Chișinău, când tatăl său s-a stins din viață. Bărbatul era imobilizat la pat de mai bine de 10 ani. Dima Trofim a povestit despre momentele grele prin care trece.
„O săptămână am fost absent de pe Instagram. Zilele care au trecut nu au fost deloc ușoare. Puțini știu cu adevărat istoria familiei mele, în special că tatăl meu, de 12 ani, a stat la pat. A stat la pat, dar noi ne-am bucurat de existența și viața lui. Stând la pat a făcut tot posibilul să ne dedice viața lui nouă și să ne facă fericiți, iar noi, la rândul nostru, am încercat să-i facem viața mai ușoară lui.
Din păcate, zilele trecute, tatăl meu s-a stins, exact în momentul în care am vrut să le fac alor mei o surpriză și să plec acasă, la Chișinău, cu o zi înainte de ziua în care trebuia, de fapt, să merg să-i văd. În drum, când am plecat spre Chișinău, la câteva ore, tatăl meu s-a stins, dar ai mei nu mi-au zis, că au vrut să mă protejeze și să aibă grijă de mine în drumul spre casă. Probabil asta ar fi fost și dorința tatălui meu, de a ține secret lucru acesta până aș fi ajuns acasă, ca să nu primesc vestea la volan. Vestea cumplită, însă, am primit-o în momentul în care am intrat pe ușa casei, iar mama și sora mea, îndurerate și plânse, mi-au spus despre acest lucru”, a povestit Dima Trofim.

„Nu pot să vorbesc la trecut despre tatăl meu. Aș vrea să spun că l-am iubit, dar îl iubesc din suflet! (…) Îl iubesc din suflet! Dumnezeu să te ierte, tată!”, a adăugat el.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button