Lifestyle

DEZVĂLUIRILE ELENEI UDREA. Ce a spus despre Traian Băsescu?!…

 

Jurnalista Denise Rifai a avut-o drept invitată pe Elena Udrea în prima ediție a emisiunii sale de la Kanal D, „40 de întrebări”.

Fosta politiciană a relatat, printre altele, că se consideră o persoană atrăgătoare, lipsită de modestie, punctând că, urcând până în vârful politicii, a ajuns în centrul atenției: „Cred că pe chipul fiecăruia dintre noi se vede caracterul și sufletul omului”.

În privința semnificației celebrului gest, cu mâna dusă la nas, Elena Udrea a spus că era adresat „unei persoane dragi mie, partenerului meu de la vremea aceea. Era un gest stabilit cu mult înainte. Era copiat de la Celine Dion. M-am întors să-i fac acel semn ca să-i transmit că sunt bine în tot haosul acela”.

A mărturisit, de asemenea, că la început a deranjat-o eticheta de coruptă care i-a fost pusă, dar acum, din ce în ce mai puțin: „Mă deranja că toate acuzațiile ce mi-au fost aduse puteau fi aduse, de fapt, oricărui politician. S-a dorit în mod special să se pună accent pe mine, să mă scoată drept un politician corupt. Frustrarea asta mi-a trecut între timp”.

Cât despre Traian Băsescu, Elena Udrea a subliniat: „Este un bărbat foarte puternic. Un lider, categoric. Și în viața privată, și în politică. Genul de om despre care știi că este puternic imediat cum îl vezi. Prima întâlnire a fost înainte de a intra în politică, la un eveniment privat, cred că la botezul fetiței lui Cozmin Gușă. Am făcut în politică exact ce am vrut să fac. Am rămas loială președintelui și niciodată nu o să neg că tot ce am câștigat în politică se datorează lui Traian Băsescu. Cred că am ales barca potrivită. Traian Băsescu este cel mai important om din viața mea, după părinții mei”.

În ceea ce privește averea, Udrea a menționat: „Am suficient cât să mă simt bine și să am o viață liniștită. Sunt mulțumită, dar acum că nu fac politică, tind să fac afaceri și să cresc averea familiei”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button