Lifestyle

Denisa de la „Bambi”, afacere profitabilă în Brașov! Oamenii au stat la coadă în ploaie, la inaugurare (FOTO 2 şi 3)

  • lifestyle 2_275850.jpg
  • lifestyle_275852.jpg
 

Denisa Tănase, una dintre surorile de la trupa „Bambi”, a dat lovitura în afaceri, iar datorită succesului a decis să se extindă şi la Braşov.

Cântăreaţa în vârstă de 31 de ani şi-a deschis, în urmă cu doi ani, o afacere cu parfumuri, iar recent şi-a deschis magazin şi în Centrul Istoric al municipiului Braşov.

„Dacă cineva îmi spunea vreodată că o să vină o zi în care oamenii vor sta la coadă, ÎN PLOAIE, pentru a intra în magazinul nostru şi a ne cumpăra produsele, nu aş fi crezut o secundă! Am făcut multe poze în seara asta, însă pe acestea vi le arăt primele. Mi-au pus lacrimi în ochi, nu cred că ceea ce trăiesc este real şi vă mulţumesc vouă, pentru acest vis! Braşov, de acum uşa magazinului nostru este deschisă pentru voi. Şi împart bucuria aceasta cu super echipa mea şi le mulţumesc pentru că, deşi taare greu, sunt alături de mine”, a scris Denisa Tănase, pe Instagram, în seara inaugurării de pe strada Republicii.

Ea a ajuns la performanţa de a vinde parfumuri în 11 oraşe din ţară, dar mai întâi s-a documentat şi a investit mii de euro în cursuri de specialitate, la laboratoare din Franţa, conform click.ro.

„Nu am început cu bani mulţi, însă investiţia mea cred că trebuie calculată încă de acum 20 de ani. Faptul că sunt o persoană cunoscută m-a ajutat să dezvolt şi să construiesc un brand. Apoi sigur că au fost şi câteva idei isteţe, inspirate, produse bune care au făcut ca oamenii să şi le dorească din ce în ce mai mult şi să revină, multă muncă, puţine ore de somn şi suport din partea furnizorilor şi producătorilor. Am vândut peste 50.000 de sticluţe de parfum, care mi se aduc din Dubai. Am 43 de angajaţi în Bucureşti, în ţară am franciză, dar şi ei sunt angajaţii noştri”, a precizat Denisa.

„În prezent avem 16 arome. Sincer, le-am ales subiectiv, un lucru total nerecomandat în afaceri. Toate sunt arome puternice. Pentru mine, în parfumerie, nu există prea puternic sau prea persistent. Îmi plac aromele care «strigă» de pe tine, care rămân în urma ta şi îi fac pe ceilalţi să te întrebe ce porţi. De altfel, când eram în Dubai şi testam concentraţia pentru apele de parfum, toate au trecut proba liftului. Le pulverizam în liftul de la hotel şi dacă peste câteva ore când mă întorceam nu se mai simţeau, creşteam concentraţia”, a mărturisit vedeta.

Denisa nu renunţă însă la muzică, iar de Revelion va fi din nou în Braşov. „De Revelion cântăm pe Valea Prahovei şi în Braşov. Merg şi la concerte în continuare, îmi fac timp pentru toate. Cu greu, recunosc. Dar mi-am propus ca, de la începutul anului nou, să recuperez orele de studio şi de lucru pentru proiectul nostru muzical”, a povestit cântăreaţa.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button