De ce și-a cerut scuze actrița Carmen Tănase de la Bianca Drăgușanu
Carmen Tănase i-a cerut scuze Biancăi Drăgușanu, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, pentru o afirmație de acum câțiva ani.
La un moment dat, actrița a fost indignată de faptul că multe publicații nu au dat știrea când regretata Tamara Buciuceanu-Botez a primit premiul Academiei Române pentru Merite Deosebite în Teatru și Film și a transmis un mesaj dur, care a implicat-o și pe blondă.
„Stimată presă, este o știre care nu vinde, nu-i așa? Atât vă spun: să vă fie rușine obrazului! Ocupați-vă în continuare de Bianca Drăgușanu! Asta și meritați!”, era mesajul postat de Carmen Tănase. Acum, ea declară că nu are nimic cu fosta soție a lui Victor Slav.
„Îmi cer scuze față de această fată cu care chiar nu am nimic. Eram foarte nervoasă pentru ce i se întâmpla Tamarei Buciuceanu și m-am folosit de numele ei absolut aiurea-n tramvai. Și îmi cer scuze acum că uite, ea probabil că nu se uită pe Facebook-ul meu, normal, dar acum a devenit publică această chestie. Nu am nimic cu Bianca Drăgușanu, nu am nicio problemă cu ea, fiecare este liber să-și facă viața așa cum dorește. Ea a găsit o breșă pe care a speculat-o, asta e situația. Nu sunt de părere că nu trebuie să te uiți la anumite persoane, că ne învață, că ne fac, că ne dreg, că ne strică… nu sunt de această părere”, a declarat Carmen Tănase, potrivit WOWbiz.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.