Lifestyle

De ce a ascuns Amna că era căsătorită, la începutul carierei?!

  • amna 2_295776.jpg
  • amna_295777.jpg
  • amna 3_295778.jpg
 

La zece ani după ce s-a lansat în muzică, Amna a vorbit deschis despre greutățile din perioada de început.

Cântăreața a mărturisit inclusiv că a ascuns o perioadă faptul că era căsătorită, pentru că acelea erau cerințele de la acea vreme.

Ea a confirmat că, în momentul lansării sale, credința celor din spatele artiștilor era că o persoană publică trebuie să pară „tangibilă” pentru fani, prin urmare să-și ascundă viața personală.

„Cumva încercam cântăreața s-o delimitez de artist. Ni se spunea pe vremea aia la casa de discuri: «Nu vorbești despre viața ta personală!» Nu știa nimeni, am ascuns nu știu câți ani că eram căsătorită. Practic, eu mințeam, îmi ascundeam o bună parte din viață, adică cea personală. După care am început să cânt ce vreau, să fiu cum sunt eu și practic acum nu-mi dau seama cine e Amna, cine e Andreea, pentru că suntem una și aceeași persoană, iar asta mi se pare fabulos. Așa era industria atunci, așa ni se impunea. Ne spuneau că: «Nu te mai iubesc fanii, bărbații, nu-ți mai scriu!» Mie-mi scriu numai femei aproape!”, a declarat Amna, pentru cancan.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button