Daniela Crudu, despre impactul cu „Ultimul Trib”
„Ultimul Trib”, show adaptat după celebrul format „Nomads”, va debuta în această toamnă la Antena 1.
Trei triburi, unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând, vor ajunge în Madagascar. Concurenții vor fi supuși unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice.
Componența celor trei triburi:
Tribul sportivilor: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi.
Tribul vedetelor: Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclee Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.
Tribul format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra.
„E superb, parcă sunt într-o poveste aici! Totul e sălbatic, bananele cresc pe drum, mango la fel, deci avem șanse să nu murim chiar de foame, indiferent în ce Teritoriu am ajunge. Dar sunt foarte departe de casă, mi-e foarte greu fără telefon, Facebook, Instagram! Nu avem nimic aici, dar în același timp mă bucur de tot ceea ce trăiesc, vă promit că o să vedeți o altă Cruduța în această emisiune, ce nu ați mai întâlnit! M-am redescoperit și sper să vă placă, să fiți mândri de mine!”, a relatat Daniela Crudu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.