Cristian Boureanu și Laura Dincă vor să se căsătorească, dar… nu știu când și unde
Deși sunt împreună de mai bine de patru ani, va mai dura până când Cristian Boureanu și Laura Dincă vor ajunge în fața altarului. Planurile lor de nuntă au fost date peste cap de probleme.
„De patru ani vorbim de nuntă. Cred că am organizat nunta și am dezorganizat-o în fiecare colț al lumii. De fiecare dată când ne-am dorit sau am stabilit sau aveam în plan o idee, un vis, sau ceva, tot timpul au apărut alte probleme. Noi suntem două firi foarte spontane și relația noastră a fost foarte spontană, o să vedem, ce o să simțim facem”, a declarat Laura Dincă, pentru libertatea.ro.
Problemele cu justiția ale lui Cristian Boureanu se numără printre impedimentele ivite de-a lungul timpului. În plus, stagnează cu pregătirile: nu și-au găsit nici persoane pe care să le considere potrivite ca părinți spirituali și nici un loc bun pentru petrecere.
„Nu ne-am găsit încă nași. Toți prietenii pe care îi vrem ca nași ori nu sunt căsătoriți, ori sunt de altă religie, mai avem nevoie de nași. Și să decidem unde”, a precizat Laura Dincă.
O variantă care le surâde amândurora ar fi o nuntă la malul mării. „Nouă ne-ar plăcea undeva pe plajă, așa, chiar mi-ar plăcea să fac nunta în șlapi efectiv, sunt foarte relaxată”, a explicat iubita lui Cristian Boureanu. Dacă nunta va avea anul acesta sau se va amâna pentru 2020 este un mister. „Noi vrem anul acesta, dar nu ne-am organizat și mi-e că nu o să vină toată lumea și aici o să ne deranjeze. Nu toată lumea e așa spontană, multă lume își face deja vacanțe, proiecte, planuri, nu putem să anunțăm «vedeți că asta este data noastră, ne-am hotărât cu o lună înainte, haideți!»… Să vedem, cred că o să vă surprindem”, a adăugat Laura Dincă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.