CRBL își face operație estetică, după ce a divorțat și a început o relație cu o tânără care are jumătate din vârsta lui
CRBL și-a surprins fanii după ce a anunțat că își va face o intervenție estetică la nivelul feței. Artistul, care a divorțat în primăvara acestui an, după o căsnicie de 16 ani, a explicat că are nevoie de blefaroplastie, fiind deranjat de surplusul de piele de la nivelul pleoapelor.
„Până nu demult, am făcut parte din categoria bărbaților care consideră că nu trebuie să facem intervenții chirurgicale estetice, pentru că bărbatul este bărbat. Am realizat că nu este deloc așa. Zilele trecute am fost la un control, în urma căruia am hotărât să fac pasul. Am o moștenire de la tatăl meu la ochi, care mă deranjează vizual-estetic. Și se pare că, odată cu trecerea timpului, se agravează, după cum se poate observa. Abia aștept operația și, evident, rezultatul”, a mărturisit CRBL pe Instagram.
Noua iubită a lui CRBL are 23 de ani
Artistul în vârstă de 46 de ani are o nouă iubită, după divorț. Noua parteneră, Olga Guțanu, are 23 de ani. Invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV, artistul nu s-a mai ferit și a recunoscut că și-a refăcut viața după divorțul de Elena, cu care are o fetiță.
Întrebat de diferența de vârstă dintre el și actuala iubită, cântărețul a răspuns după cum urmează: „Da, e mai mare. Eu sunt mai cu experiență așa! Să tot fie! Sunt! Ce contează? Nu contează cifra! Oamenii tot cataloghează diferența asta de vârstă și am tot citit comentarii în care…
Ce nu înțeleg eu este că există o limită cu care lumea e de acord. Diferența de vârstă să fie de 5 ani sau 7 ani și dacă ai trecut peste nu e bine, e rău. Nu înțeleg cine a pus asta, cum? Fanii știu tot, și ce am greșit și ce n-am greșit, e ceva rău de tot acolo. Dar e amuzant când văd cum alții își trăiesc viața lor prin intermediul vieții mele cumva. Trăiți-vă viața voastră fiecare”, a spus el în direct la Pro TV.
Întrebat și ce nu ar mai face din vechea căsătorie, CRBL a dat de înțeles că îi pasă mai mult de el. „Am grijă de mine cât se poate de mult și de bine, eu nu sunt egoist, eu sunt foarte săritor și foarte darnic, adică țin la cei pe care îi iubesc și familia și tot ce este aproape, dar la urma urmei ne naștem singuri și murim singuri. Deci eu știu ce e mai bine pentru mine, ce îmi lipsește, ce nevoi am, eu știu când plâng, eu știu când râd cu adevărat. Adică sunt puțin mai atent și la partea asta, pentru că timpul trece atât de repede. Am 46, dar asta scrie în buletin, mie oglinda nu îmi spune asta”, a spus el.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.