Cornelia Catanga, supărată că ar fi fost numită „țigancă” de o îndrăgită cântăreață de muzică populară
Cornelia Catanga este supărată după ce a aflat că o îndrăgită cântăreață de muzică populară ar fi numit-o „țigancă” în timpul unei discuții cu alte persoane.
S-ar fi întâmplat după o farsă la Antena 1.
„După ce am făcut farsa la Acces Direct am aflat că Elena Merişoreanu a zis în faţa unor colegi de-ai mei: «las-o dracu’ de ţigancă, s-a apucat şi asta să slăbească?». M-a jignit foarte rău. Nu e o problemă că m-a făcut ţigancă, pentru că sunt de această etnie, dar de ce să mă jignească? Nu m-am aşteptat niciodată la aşa ceva. Ferească Dumnezeu să se întâmple, dar, dacă mor, Elena Merişoreanu nu vreau să calce la înmormântarea mea”, a spus Cornelia Catanga acum ceva timp, potrivit Spynews.
În replică, Elena Merișoreanu susține că nu a vorbit niciodată jignitor la adresa cântăreței de muzică lăutărească.
„Nu ştiu cine i-a spus că eu am făcut-o ţigancă şi că am jignit-o. Am zis într-adevăr că e cea mai frumoasă ţigancă din România, dar nici gând să o jignesc. Nu mi-aş permite să o jignesc vreo clipă, pentru că mama ei a fost prietena mea. Îmi pare rău că s-a supărat, dar sper să o conving că totul este doar o bârfă”, a spus Elena Merișoreanu, deranjată de situație.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.