COLECTIV. Concert Nightwish fără efecte pirotehnice, în memoria victimelor
Concertul Nightwish din 10 decembrie, de la Romexpo, va avea loc, dar în condiții speciale. În ultima vreme se zvonise că în urma tragediei din Colectiv concertul nu se mai mai ţine. „În urma celor întâmplate la Colectiv, au existat multiple zvonuri despre situația concertului, denaturări ale mesajelor și diverse interpretări, concluzia venind după consultări cu organizatorii, artiștii și publicul care și-a cumpărat bilete încă din luna martie a acestui an“, se arată într-un comunicat oficial. „Din respect pentru cei care nu mai sunt, nu vom folosi efecte pirotehnice în spectacolul de la București, ci vom pregăti o producție cu totul specială, integral dedicată victimelor acestei teribile tragedii“, conform declarației liderului formației Tuomas Holopainen.
„Șocul Colectiv ne-a trezit la realitate. Prieteni, colaboratori și oameni dragi au plecat dintre noi. Suntem martorii suferinței celor răniți. Am rămas fără unii dintre cei mai valoroși oameni ai organizării de evenimente, muzicieni, fotografi, oameni de presă, iubitori de muzică. Ei sunt acum eroii noștri care au luptat până în ultima clipă. Și tot ei ne îndeamnă acum să rezistăm indiferent de rănile provocate. Oricât de greu ne-ar fi, în memoria lor trebuie să încercăm să continuăm împreună lucrurile începute cu așteptări mai riguroase și să nu uităm niciodată ce s-a întâmplat acolo și mai ales, de ce“, se mai arată în comunicat.
Citiţi şi:
COLECTIV. Bilanțul morților ajunge la 50
COLECTIV. Încă o victimă. A 49-a
COLECTIV. Un tânăr preot BRAȘOVEAN se roagă zilnic pentru victime
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.