„CHEFI LA CUȚITE”. El e CÂȘTIGĂTORUL ultimei ediții!!! Rețeta sa favorită…
Încă o ediție a emisiunii culinare de succes „Chefi la cuțite”, difuzată de Antena 1, și-a desemnat câștigătorul.
Este vorba de Iulian Bănuță, un bucătar din Pitești, membru al echipei lui Cătălin Scărlătescu, acesta intrând în posesia premiului de 30.000 de euro.
La finalul concursului, pentru site-ul postului de televiziune menționat, Chef Gianny a relatat: „Mi s-a tăiat respirația, iar lacrimile mi-au cuprins chipul când am aflat rezultatul. Nu știam dacă e realitate sau visez… I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru tot ceea ce mi-a oferit de-a lungul vieții. Și i-am mulțumit și bunicii mele, pentru că a vegheat asupra mea”.
Iulian Bănuță a descoperit, în timpul competiției, că este foarte emotiv: „Uneori nu am fost eu. Puteam face mai mult, știu asta, și regret că au fost clipe când m-am pierdut”.
El preferă bucătăria mediteraneană și franțuzească, însă în ultima vreme e atras de cea asiatică.
A început să gătească acum 19 ani, precizând: „La început, sincer să fiu, lipsa banilor m-a împins către acest domeniu. Nu aveam de nici unele. Mi-a fost foarte greu timp de 2 ani, am spălat vase, am făcut curat, nu m-am dat înapoi de la nimic și erau foarte multe persoane care mă desconsiderau. Când am ajuns să fac salate, am fost cel mai bucuros om de pe planetă. Mi s-a oferit postul aștaptat, pentru că am muncit și mi-am ascultat bucătarul. Apoi a început să-mi placă, pot spune că bucătăria mi-a intrat în sânge și am început să iubesc ceea ce fac… Și iată că după atâția ani am ajuns cel mai bun bucătar din Pitești, dar și cel mai exigent când vine vorba de client”.
Despre Cătălin Scărlătescu, premiantul a afirmat: „Chef Scărlătescu nu poate fi un chef dur… el chiar este dur! Pentru că iubește perfecțiunea în farfurie, lucru pe care unii nu-l înțeleg decât dacă își dau seama că nu există jumătăți de măsură la un profesionist. Cu siguranță, vom păstra legătura și chiar îmi doresc să lucrez alături de el, e un bucătar bun și cunoaște multe secrete… pe care le vreau și eu”.
Rețeta sa favorită este: ton tataki cu sos de lici și mango, descriind-o: „Se ia un file de ton, se unge cu sos oyster și se îmbracă în susan colorant, după care se prăjește în ulei de măsline încins, câte 1 minut pe fiecare parte. Se scoate din tigaie și se lasă la odihnă timp de 2 minute. Sosul: se iau 50 gr. șalotă, 2 fire de cimbrișor, se călesc în 50 gr. de unt, apoi după 3 minute se adaugă 100 gr. lici și 100 gr. mango, se călesc timp de 2 minute, după care se adaugă 1 gr. de fulgi chilli și 100 ml. stoc de legume. Se lasă la fiert până se îngroașă și devine ca un piure, apoi se bagă în blender. Se toarnă totul într-o sită foarte fină, se pasează și se condimentează cu sare și piper. Se pune sosul pe farfurie, apoi se așează tonul tăiat în bucăți de 1 cm. și se servește cu ghimbir murat, icre de manciuria și sos de soia. Opțional, se poate face un mousse de avocado cu puțin lime și ulei de cocos. Se ornează cu lăstari de ridiche roșie și pudră de alge marine”.
Foto: a1.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.