Chef Dumitrescu a ajuns pe patul de spital (FOTO)
Chef Florin Dumitrescu a ajuns pe mâna medicilor, după cum a anunțat chiar el, fără a preciza cu ce probleme de sănătate se confruntă.
Juratul de la „Chefi la cuțite”, emisiunea difuzată de Antena 1, a postat pe Instagram o poză de pe patul de spital și i-a asigurat pe fanii lui că nu este nimic îngrijorător. „2020 e de bine. Nimic grav!”, a scris Florin Dumitrescu.
Cunoscutul bucătar a apelat, recent, la o dietă draconică – pentru care s-a pregătit psihic timp de două luni – reușind să slăbească peste 10 kilograme în numai o lună. Dar, posibil ca aceasta să-i fi creat și probleme medicale. În primele trei zile, Dumitrescu a mâncat exclusiv varză, în următoarele trei zile orez fiert, apoi alte trei zile – doar piept de pui la grătar. Din ziua a zecea până în cea de-a treizecea zi a consumat legume.
„Am vrut să îmi demonstrez că pot renunţa la alimentele cu care m-am obişnuit, la mâncărurile mai grase, la gustul de unt sau la prăjeli. Să-mi demonstrez că există viaţă şi fără cartofi prăjiţi, burgeri şi deserturi cu multă ciocolată. În familia mea se mănâncă foarte sănătos şi am vrut să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu fetele mele.
Deşi m-a ajutat să dau jos câteva kilograme, dieta pe care am urmat-o nu o recomand nimănui. (…) Mă simţeam slăbit şi nu mă mai odihneam suficient din cauza durerilor de stomac. Înainte, mâncam zilnic o friptură şi fiecare masă se termina cu un desert savuros. Grăsimile, prăjelile, zahărul… erau la ordinea zilei. Eram interesat mai mult de gust decât de orice altceva, dar acum e diferit. Mi-am dat seama că această alegere nu mă va ajuta doar la slăbit, ci şi pe mine, ca stare de spirit. Am făcut-o pentru sănătate”, a relatat Florin Dumitrescu, după cum amintește libertatea.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.