Celebrităţi care au acceptat tratament psihiatric
Jonathan Rhys Meyers îndrăgitul actor care jucat în Dinastia Tudorilor (2007-2010) şi Dracula (2013-2014) a avut mari probleme cu drogurile şi alcoolul. Acesta a fost de atâtea ori la dezintoxicare încât încrederea în capacităţile sale si seriozitatea sa au scăzut considerabil în faţa producătorilor. Pentru rolul principal din „Dracula”, onorariul a fost de 100,000 de dolari/episod însă onorariul pentru Meyers a fost amânat până la sfarşitul filmărilor.
Sheryl Crow suferă de depresie cronică încă din copilărie. „Depresia a făcut parte din viaţa mea de foarte mult timp. Depresia face parte din personalitatea mea. Este mereu acolo. Însă ştiu cum să o ţin sub control acum”, a declarat cântăreaţa.Terapia, sportul şi antidepresivele au ajutat-o însă să-şi ţină boala sub control.
Angelina Jolie a avut probleme cu alcoolul de când era mică,”Da! Sunt bolnavă psihic. Sufăr de o boală mintală greu de stăpânit”, declara Angelina în 2010. Dacă despre faptul că a fost dependentă de heroină şi despre apucăturile ei de lesbiană s-a scris, în autobiografia apărută anul trecut, Angelina povesteşte, în detaliu, cum a fost internată la secţia de psihiatrie, în urma cu 10 ani, la spitalul UCLA din Los Angeles. În 2008, după naşterea gemenilor, s-a scris că Jolie ar fi dezvoltat o depresie – se considera grasă, motiv pentru care refuza să mănâce sau să iasă din casă.
Halle Berry după ce a divorţat de jucătorul de baseball, David Justice, in 1997,a fost atât de devastată încât a încercat să se sinucidă.„Eram în maşină şi ştiam că va urma să mor. Până când am văzut imaginea mamei mele, găsindu-mă moartă”, a declarat Halle în 2007. Acesta a fost unul dintre cele mai dificile momente din viaţa lui Halle, care a decis atunci să ceară ajutor specializat.
Catherine Zeta-Jones a fost şi ea internată, la sfârşitul lunii aprilie, din propria iniţiativă, pentru a se trata de sindromul maniaco-depresiv (tulburare bipolară). “Catherine s-a internat, din iniţiativa ei, într-o clinică medicală”, a declarat purtătoarea sa de cuvânt.”Catherine a precizat deja, în trecut, că s-a angajat să urmeze tratamente, cu regularitate, pentru a-şi administra starea de sănătate într-o manieră optimă”, a adăugat ea.Potrivit site-ului TMZ.com, tratamentul a durat 30 de zile. Sindromul maniaco-depresiv, cunoscut şi sub denumirea de tulburare bipolară, de care actriţa a dezvăluit că suferă în 2011, se caracterizează prin schimbări extreme de dispoziţie, de la depresii severe până la episoade maniace, în cursul cărora bolnavii tind să aibă o dispoziţie euforică, să fie hiperactivi, agitaţi, fără să simtă necesitatea somnului.Totodată, în cursul episoadelor depresive, persoanele care suferă de această tulburare sunt triste, se simt fără speranţă, vinovate şi/sau fără valoare şi au un nivel scăzut de energie.
Russell Brand a început să se taie pe mâini şi să consume alcool şi droguri, pentru ca într-un final să fie diagnosticat cu tulburare maniaco depresivă: „Mi-am pierdut toate job-urile, toţi prietenii”, a recunoscut Russel, care a avut curaj să ceară ajutor, pe care l-a găsit în India, unde a luat parte la unele cursuri pentru a-şi găsi liniştea interioară.
Exemplele continua cu Lady Gaga,Gwyneth Paltrow, Britney Spears, Heidi Klum, care sunt o parte dintre vedetele care s-au confruntat cu această afecţiune.
Depresia este una dintre cele mai frecvente afecţiuni, statisticile arătând că unul din patru oameni se confruntă măcar o dată în viaţă cu această boală. Potrivit specialiştilor, majoritatea bolilor psihice se tratează şi se vindecă. Acele boli psihice care nu se vindecă, se tratează; tratamentul e sigur, eficient cu condiţia ca pacientul să accepte ajutor specializat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.