Cel mai piratat film al anului

„Avatar”, regizat de James Cameron, este cel mai piratat film al anului 2010, potrivit datelor postate pe blogul unui renumit site de partajare a fișierelor, anunță Mediafax. Filmul a fost descărcat de pe site-urile de tip „torrent” de 16,6 milioane de ori, potrivit TorrentFreak. În 2009, cel mai piratat film al anului a fost „Star Trek”, descărcat de pe aceleași site-uri de aproape 11 milioane de ori. „Avatar” a obținut anul acesta aproape 2,8 miliarde de dolari, devenind lungmetrajul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei. Pe locul al doilea în acest top se află comedia „Kick-Ass”, care a fost descărcată de pe site-urile torrent de 11,4 milioane de ori. Pe locurile următoare s-au clasat „Începutul/ Inception”, regizat de Christopher Nolan – 9,7 milioane de descărcări și „Shutter Island”, de Martin Scorsese – 9,5 milioane de descărcări.
Recent, James Cameron și Jon Landau, regizorul, respectiv producătorul filmului „Avatar”, le-au oferit celor 11 actori principali câte un automobil ecologic, pentru a le mulțumi pentru eforturile depuse în timpul filmărilor. În toamna aceasta, regizorul canadian a confirmat informația potrivit căreia filmele „Avatar 2” și „Avatar 3” vor fi lansate în decembrie 2014, respectiv în decembrie 2015.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



