Ce spune Costi Ioniță despre planurile cu Iulia Vântur
Ce spune Costi Ioniță despre planurile cu Iulia Vântur…
Costi Ioniță pregătește un proiect cu Iulia Vântur, care este extrem de iubită în India, unde trăiește de mai bine de 10 ani. În această primăvară, cei doi au fost surprinși împreună în București, iar artistul spune acum că sunt buni prieteni și că pregătesc chiar un proiect împreună. Costi Ioniță a fost recent în Dubai, unde s-a întâlnit cu mai mulți artiști, printre care chiar Jason Derulo și Iulia Vântur, care a cântat la un festival.
„Pentru mine nu contează genul muzical, ci vibe-ul și pot aborda absolut orice gen și să vă reprezint cu succes pe voi, românii”, susține Costi Ioniță.
„Cu Iulia sunt foarte bun prieten. Este o fată extraordinară, un artist foarte cunoscut în India. Românii habar nu au despre cât de tare este ea acolo, este foarte iubită, da, o să gândim la un proiect foarte frumos, în colaborare cu ceva artiști din Middle East și cu ea. Merită! Este extraordinară și vă reprezintă și ea cu succes, este o româncă extraordinară!”, a declarat Costi Ioniță pentru Click!.
Costi Ioniță și-a exprimat și părerea privind scandalul „Babasha la Coldplay”, luând apărarea manelistului huiduit la concertul de la Arenele Romane.
„L-am felicitat oricum, i-am ținut partea, am și făcut câteva video-uri pe TikTok și pe media. Am dat câteva interviuri pentru el, pentru că ce s-a întâmplat nu mi-a plăcut. Acum, ce s-a întâmplat este o lecție pentru toți. Este o lecție și pentru Coldplay. Și pentru noi este o lecție. Am învățat cum stă treaba și mergem înainte. Nu suntem perfecți, dar învățăm în continuare. Babasha o să meargă cu proiectele lui și ce are de făcut. Copilul este cu bun simț, este talentat, are super potențial și, clar, va fi un exponent al generației lui. Nici nu se pune problema!”, a mai spus Costi Ioniță pentru click.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.