Cât câștigă Mihai Trăistariu din evenimentele „luate” la Sinaia, de Revelion
Mihai Trăistariu muncește de Revelion, fiind o noapte în care artistul ajunge să câștige 10.000 de euro. . Cântărețul are în continuare succes cu melodia „Tornero”.
În vârstă de 47 de ani, Mihai Trăistariu anunță că de Revelion va cânta la Sinaia, la mai multe pensiuni și hoteluri. Aproximativ 10.000 de euro va câștiga în noaptea dintre ani, sumă cu care este mulțumit.
„Anul acesta o să cânt numai la Sinaia, am concerte, mai multe ca niciodată. Îmi convine să merg acolo, pentru că fac mai mulți bani așa. De vreo 10 ani, tot cânt de Revelion la Sinaia, unde, în timp, s-au legat invitațiile, pe la resorturi, hoteluri, restaurante. Îmi convine să fie toate într-un loc, într-o stațiune, ca să nu stau pe drumuri prin țară, de Revelion. Scot cam 10.000 de euro, din toate recitalurile susținute în Sinaia”, a declarat Mihai Trăistariu pentru Click.
„Eu cer întotdeauna 1.500 de euro, indiferent unde cânt, că e în România, Bulgaria sau în oricare altă țară. Aceștia sunt banii, e tarif fix, atât costă prezența mea pe scenă la evenimente.
Zilele acestea, voi fi în juriul unui festival muzical din Bulgaria, unde voi și cânta, la gală, dar tot 1.500 de euro cer. Am acest onorariu, din 2006, de când am câștigat locul 4, la Eurovision, cu piesa «Tornero». Cânt și muzică ușoară, și populară, am un program cu toate genurile muzicale, pentru toate gusturile. Lumea vrea și să danseze, să încingă hora, la petreceri!”, a mai spus artistul.
Mihai Trăistariu câștigă bani și din afacerile imobiliare. El are mai multe locuințe la malul mării, pe care le închiriază în sezonul estival. Astfel, în cele trei luni de vară, ar fi câștigat aproape 200.000 de euro din turism și din muzică.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Ăsta cine dreaqu mai e?