„Casa” de siguranta a telefonului mobil

Cum sa ne mai protejam telefonul mobil? Va veti intreba – pe buna dreptate – de cine sau de ce. Pe de o parte, este bine sa nu-l expunem degradarii, de aceea o husa este intotdeauna binevenita. Apoi, trebuie sa-l ferim de ochiul vigilent al hotilor de buzunare. Multe dintre genti sau haine au un compartiment special destinat telefonului mobil si este indicat ca el sa fie folosit. Daca doriti un suport individual, ce are ca si destinatie depozitarea in siguranta a accesoriului in discutie, cel mai bine este sa faceti o vizita prin magazinele de profil. Vazand modelele, va puteti decide mai usor si, totodata, veti adapta acest port-mobil tinutei pe care o purtati. Noua ne-au atras atentia modele confectionate din piele si care se inchid cu ajutorul fermoarului. Ele pot fi puse atat in poseta, cat si atasate marginii superioare a pantalonilor sau curelei. Apoi, mai sunt si port-mobilele „camuflate” in partea din fata cu o minijucarie din plus. Cat despre dispozitivele ce permit purtarea la gat a telefonului mobil, este indicat ca ele sa nu fie la vedere, ci sub imbracamintea cea mai groasa pe care o purtati.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




