Cameron vrea să facă Avatar II

Avatar, pelicula care a înregistrat încasări de peste două miliarde de dolari, ar putea avea o continuare.”Aș putea să mă las convins să facem și partea a doua. Trebuie însă să vedem de câți bani am avea nevoie pentru acest film. Nu e falsă modestie. Știam că e un film comercial, dar nu ne gândeam nici la jumătate din impactul pe care l-a avut”, a declarat Cameron, aseară la CNN. Filmul a primit nouă nominalizări la Oscar, printre cele mai importante categorii la care a fost propus fiind „Cel mai bun film” și „Cel mai bun regizor”. Filmele regizate de James Cameron și fosta sa soție, Kathryn Bigelow, sunt la egalitate în ceea ce privește nominalizările la Oscar. Acestea au fost anunțate de către actrița Anne Hathaway și noul președinte al Academiei Americane de Film, Tom Sherek.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




