Britney Spears, din nou la psihiatrie
Britney Spears trece printr-o perioadă dificilă şi s-a internat din nou într-un spital de psihiatrie. Ea însăşi a cerut să facă un nou control la un centru de boli mintale.
Cântăreaţa Britney Spears, de 37 de ani, va petrece 30 de zile internată într-un spital de psihiatrie. Diva a luat-o razna după ce a trebuit să-l vegheze la căpătâi pe tatăl său, grav bolnav timp de mai multe luni.
Potrivit informaţiilor obţinute de tmz.com, Britney s-a internat în spitalul de psihiatrie săptămâna trecută.
Tatăl său, Jamie Spears, care s-a ocupat de cariera ei, a suferit o ruptură de colon în urmă cu câteva luni. A fost operat de două ori, însă are în continuare probleme, din cauza unor complicaţii care au survenit.
Fragilă şi doborâtă de stres emoţional, vedeta a decis să ceară ajutor medicilor.
„Avem nevoie să ne acordăm timp şi pentru noi înşine”, le-a spus diva fanilor într-o postare pe o reţea de socializare în ziua de 3 aprilie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.