Lifestyle

Brașoveanca Petronela Rotar, despre… sfârcuri

 

Scriitoarea și fostă jurnalistă Petronela Rotar le-a scris urmăritorilor de pe Instagram despre un subiect considerat încă tabu în România și anume despre sfârcuri. Ea a abordat acest subiect după ce a primit comentarii negative la o fotografie în care i se zăreau sfârcurile prin bustieră și bluză.

„Cui îi e frică de sfârcuri?
Tuturor, se pare. Și femeilor, care posedă o pereche cu care, cel mai adesea, alăptează. Sau mai ales femeilor. Zilele trecute, o pagină a postat una din fotografiile din seria asta, iar comentariile de genul: dar un sutien de ce nu și-a luat? au apărut instantaneu. Desigur că mi-am luat sutien, e evident că port unul. Nu mi-am luat sutien cu mulți centimetri de burete, fiindcă le găsesc incomode și artificiale. Nu am purtat niciodată push-up, sârme, bureți. Dar port sutiene. Însă pe mine mama m-a făcut cu sfârcuri proeminente. Care se văd prin orice aș purta. Îmi plac sfârcurile mele. Nu mă rușinez cu ele, nu încerc cu orice preț nici să le arăt, nici să le ascund. Fac parte din mine și cine sunt eu. Iar sfârcul este primul element cu care luăm contact în viața asta. Suntem cuplați la sân din prima zi de viață, iar relația cu sfârcurile și sânii mamei este una dintre cele mai importante relații pe care le avem în primii ani de viață. Cum ajungem să nu le mai suportăm vederea? Să ni se pară groaznic dacă le întrezărim prin bluza unei femei? Ce anume ne sperie la vederea lor? Ce e în spatele frisonului de «scârbă»? În ce relație suntem cu propriul corp, cu propria sexualitate, maternitate, chiar dacă ne frisonăm la vederea unui sfârc? De multe ori, pudoarea (mai ales cea exagerată) e doar expresia unei frici sau neputințe. Și da, e în regulă să vorbim despre sfârcuri”, a scris brașoveanca.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button