Lifestyle

Bendeac către o brașoveancă, la iUmor: „Ai fumat ceva?”

  • 20200229-211622.jpg
 

O brașoveancă se numără printre cei mai slabi concurenți din acest sezon ai emisiunii „iUmor” de la Antena 1.

Camelia Beteringhe, pe numele de scenă Victoria, a povestit fără haz despre niște cumpărături făcute în realitate, apoi a vorbit – tot fără umor – despre cactușii pe care îi are.

„Ai fumat ceva?”, a întrebat-o Mihai Bendeac (unul dintre jurați), după ce s-a încheiat momentul „artistic”.

Mai amuzantă decât prestația de pe scenă a fost clipa în care ea le-a spus celorlalți doi jurați (Delia Matache și Cheloo) că nu trebuie s-o pupe Bendeac, așa cum a făcut cu alte concurente, pentru că a pupat-o deja, într-un club, acum 2 – 3 ani, pe când era căsătorită. Delia s-a arătat interesată să afle detalii, în timp ce Bendeac a declarat că nu-și amintește s-o fi pupat vreodată pe concurentă.

„Victoria” a ținut să precizeze că are și poză de atunci cu actorul, dar nu în doi.

Articole asemănătoare

„Avem o poză în trei, nu știu dacă era Roxana Vancea, dar nu ne-a lăsat să facem doar în doi poză”, a precizat brașoveanca.

În timpul prezentării sale, ea a povestit că a lucrat în mai multe țări – Grecia, Franta, Anglia etc., având meseria de bază de barman-ospătar.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button