Lifestyle

Andreea Raicu a început toamna cu „detox”

Andreea Raicu (47 de ani) și-a făcut un obicei ca înainte de începerea proiectelor de toamnă să apeleze la câteva zile de „detox”. Astfel, pentru câteva zile, ea a renunțat la mâncare și la tehnologie, susținând că așa își dă resetare. Echipa ei de comunicare a păstrat legătura cu fanii.

„Am avut o săptămâna fără: mâncare, telefon (de data asta doar parțial), social media (echipa mea s-a ocupat de postări), agitație, lume multă, muncă. Am petrecut 7 zile la detox, unde am băut multă apă și sucuri verzi (200 calorii pe zi), meditat, practicat yoga și sport zilnic, înotat, citit, petrecut timp cu prietenele mele, făcut masaje, terapii. Și a fost minunat!”, a mărturisit Andreea Raicu în mediul virtual.

„În fiecare an, îmi iau o săptămână înainte de începerea tuturor proiectelor din toamnă pentru a face un detox general, ca să pot avea energie și claritate pentru perioada care urmează. E ca un reset care mă ajută să elimin inflamația din corp, care anul acesta pare că a fost destul de mare, să îmi reamintesc obiceiurile sănătoase pe care le mai uit și să îmi iau timp pentru mine. Este un dar prețios pe care îl fac corpului și minții mele”, a precizat Andreea Raicu, potrivit libertatea.ro.

Aceasta recunoaște că ani la rând a avut dimineți stresante și era mereu grăbită, însă și-a format obiceiuri care să o ajute.

„Ani de zile diminețile mele au fost grăbite și stresante. Uneori mă trezeam direct cu nervi și practic mă setam, involuntar, pentru o zi la fel de stresantă. Nu aveam timp de nimic și totul era parcă pe pilot automat, până când am învățat cum să îmi fac timp pentru mine, cum să stau cu mine și să văd cum mă simt și ce am nevoie.
Și mi-am creat niște rutine, niște ritualuri care să mă ajute să mă așez în momentele în care îmi vine să «alerg». Unul dintre ele este, bineînțeles, meditația, care nu lipsește niciodată și de câțiva ani am introdus și un ritual al cafelei”
, a povestit Andreea Raicu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button