Lifestyle

Anca Serea și Adrian Sînă și-au vândut casa abia cumpărată

Anca Serea și Adrian Sînă și-au vândut casa abia cumpărată. Ea spune că era o casă foarte frumoasă, dar nu suficient de spațioasă. Se afla în același cartier unde locuiau de mai mult timp cu chirie.


„Ne-am apucat să cumpărăm o casă în complexul în care stăm, pe care am făcut-o absolut superb (…). Copiii nu aveau dormitoarele lor, ci unii dintre ei trebuia să își împartă camera, ceea ce pentru mine nu a fost o problemă niciodată.
Adi s-a gândit că ei vor crește, că vor avea nevoie de intimitate ,(…) El a avut capacitatea deosebită să mă convingă să nu ne mai mutăm în casa aceea, care e doar la câteva case distanță. Practic noi am rămas în același complex, într-o casă mai mare, care are 7 dormitoare, 7 băi, un living, un dining, o bucătărie, un birou, un dressing. Am vândut cealaltă casă acum câteva zile și am cumpărat-o pe asta în care locuim.
În momentul în care am decis să cumpărăm casa asta mai mică, nu era de vânzare casa în care locuim acum”, a explicat Anca Serea, pentru impact.ro.


Anca Serea și Adrian Sînă au șase copii. Deși fiecare copil are camera lui, cei mici încă dorm împreună, pentru că așa s-au obișnuit.
Și camera fiului cel mare a rămas liberă, pentru că David este la studii în străinătate.
O vilă din cartierul rezidențial unde locuiește familia Ancăi Serea și unde au avut și cealaltă casă se vinde cu preț între 600.000 și 1.300.000 de euro, în funcție de spațiu, potrivit presei centrale.

Anca Serea nu este încăntată de vila în care locuiesc


Deși a acceptat să rămână în casa mai mare, Anca nu este neapărat încântată. Acesteia îi este greu pentru că vila are două etaje.


„Vila în care locuim este o casă foarte costisitoare, foarte obositoare fizic, pentru că urci două etaje și cobori cu un copil mic în brațe, eu încă pe Leah o mai car în brațe, chiar și Moise mai vrea uneori, obosesc, uiți ceva sus să te întorci jos, masa de călcat e la etaj, chestii din astea tehnice, nu e vreo plăcere. Și costurile de întreținere sunt mult mai mari. El și-a dorit foarte mult, a fost strict decizia lui Adi. Și într-o căsnicie e clar că trebuie să ajungem la un drum comun”, a declarat Anca Serea, pentru sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button