Alex Velea: „Dacă eram gay, mă căsătoream cu…”
Alex Velea a făcut o declaraţie surprinzătoare, în timpul unui interviu. Întrebat ce părere are despre comunitatea gay, artistul a recunoscut că, dacă ar fi fost homosexual, s-ar fi căsătorit cu… Smiley.
„Dacă eu eram gay, mă căsătoream cu Smiley, aşa mult îl iubesc! Lăsând gluma la o parte, vreau să subliniez că Smiley este unul dintre cei mai importanţi oameni din viaţa mea. Îl respect enorm şi formăm o echipă extraordinară la studio”, a declarat Alex Velea, conform spynews.ro.
Cântăreţul poate fi văzut, în această perioadă, la televizor, deoarece face echipă cu Mario Fresh în emisiunea-concurs „Asia Express”, difuzată de Antena 1.
Probele la care au fost nevoiţi să participe le-au dat mari bătăi de cap celor doi artişti.
„Noi am plecat cu un gând, dar așa cum se întâmplă în general, lucrurile s-au dovedit a fi altfel. Nu ne e deloc ușor, ne chinuim în fiecare zi, dar o să ne adaptăm. Până acum ni s-a lipit burta de spate. Noi suntem obișnuiți cu un anumit regim alimentar, iar aici totul e prăjit în mult ulei, pâinea e foarte dulce, parcã e cozonac etc.. Ni se pare monstru de greu și uneori ne întrebăm de ce am venit”, a declarat Alex Velea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.