Adelina Pestrițu s-a autoizolat, de teama COVID-19 / Nu și-a văzut nici fetița
Adelina Pestrițu s-a autoizolat, la întoarcerea din Milano, Italia, unde a stat câteva zile.
Ea a explicat că nu a fost plasată în carantină și că nu are simptome de infectare cu COVID-19, dar că a preferat să se autoizoleze, ca măsură de siguranță pentru cei din jur.
De zece zile, vedeta nu și-a mai văzut fetița.
Adelina Pestrițu a povestit pe blog despre călătoria la Milano și despre perioada care a urmat după întoarcere.
„Văzând panica generată de temutul coronavirus prezent mai nou și în Europa, dar mai ales în Italia, chiar dacă Milano nu se afla (cel puțin la momentul respectiv) pe harta orașelor intens afectate, am preferat să recurg la metodă de autoizolare. Această este o măsură pe care mi-am impus-o singură, fără să mă oblige cineva, fără să fiu împinsă de simptome specifice acestui virus sau de medici… stau în casă de la venirea mea în țară pentru că sunt o fire precaută și responsabilă cu mine și cu cei din jur. Nu este vorba despre o carantină, este soluția la care am recurs eu urmând indicațiile autorităților și propria mea conștiința”, a scris Adelina Pestrițu pe blogul personal.
„Abia aștept să-mi strâng fetița în brațe”, a adăugat ea.
„Am intrat în această autoizolare conștientă că timp de două săptămâni activitatea mea din Social Media nu va mai fi una la fel de intensă și diversă. Este o situație de moment care va trece. În câteva zile se va termina această perioadă de autoizolare în ceea ce mă privește și voi reveni la ritmul intens de postări cu care v-am obișnuit. Vă mai pot spune că mă macină un dor imens de Zeny pe care abia aștept s-o strâng în brațe. Până atunci va invit să-mi fiți alături. Chiar și izolată pot fi alături de voi și asta este un motiv de bucurie”, a mai ținut să precizeze Adelina Pestrițu, conform libertatea.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.