Actriță din „Sacrificiul”, însărcinată
Una dintre actrițele care a obținut un rol în serialul „Sacrificiul”, difuzat de Antena 1, este însărcinată în 6 luni. Scenariul serialului a fost modificat în momentul în care actrița Oana Cârmaciu a anunțat că rămas însărcinată. Astfel, și personajul interpretat de Oana, Ioana Popescu, va deveni mamă.
Actrița nu a plănuit să rămână însărcinată, dar acum se bucură de fiecare moment pe care această perioadă i-l oferă.
„Sarcina n-a fost ceva plănuit. Am spus de când mă știu că îmi doream să fiu o mamă tânără și la un moment dat chiar am specificat vârsta de 26 de ani. Dar atunci aveam 6 ani și părea că nu știu ce spun. Realist vorbind, credeam că voi avea un copil undeva după 30 de ani, imediat ce voi fi pregătită. Însă toate lucrurile minunate care mi s-au întâmplat până acum au venit neanunțate, așa că nu pot decât să fiu foarte fericită. Fiecare zi e o experiență nouă și interesantă și am fost suficient de norocoasă încât să sufăr foarte puțin pe parcursul sarcinii până acum”, a declarat actrița, conform libertatea.ro.
„Nu am făcut victime în jurul meu, nu merge nimeni la 4 dimineața după un fruct pe cale de dispariție care poate crește doar într-o pădure tropicală pentru că eu nu pot trăi dacă nu-l mănânc în acel moment. Cât timp am mereu ceva dulce prin casă, toată lumea e în siguranță. În rest, nu am renunțat la nici o activitate pe care o aveam și înainte. Sunt foarte multe senzații și sentimente pe care nu le pot descrie și pe care nu cred că le-aș fi putut trăi prin nici un fel de altă experiență. Cât despre Ioana, personajul pe care îl interpretez în Sacrificiul, a rămas gravidă datorită mie, nu cred ca era în plan, dar n-am primit reclamații, pare fericită cu ce i se întâmplă. Așa am deschis un nou capitol și în viața ei și a multor oameni din jurul ei”, a mai spus Oana Cârmaciu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.