Lifestyle

Actorul Silviu Biriș este student în ultimul an la Teologie

  • silviu biris_286636.jpg
 

La 47 de ani, actorul Silviu Biriş este student în ultimul an la Universitatea Teologică „Justinian Patriarhul”, Secţia Pastorală. Actorul îşi va lua licenţa în teologie pastorală vara aceasta și învață cot la cot cu fiul său, David (20 de ani), care este student în primul an, la Istorie.

Cei doi au fost invitați în emisiunea „La Măruță”, unde au povestit cum este să fie în același timp studenți.

„Pentru mine, David este foarte important, mă echilbrează. David este anul întâi la Facultatea de Istorie. Când mi-a zis că vrea să se facă actor, am zis: «Doamne, nu actor! Vreau să aibă o viață normală, fericită». Profesia de artist e frumoasă, dar cere mult sacrificiu. Ajungem să nu mai știm cine suntem. Eu, la un moment dat, am făcut față destul de greu. Am înțeles că este o meserie care are un preț foarte mare. Joc și acum, dar nu aș mai da la Teatru cu mintea de acum. După ce termin Teologia, am planuri”, a declarat actorul, la Pro TV.

„A fost un șoc când am auzit că tata dă iarăși la facultate, și la Teologie. Eu, inițial, am vrut să dau la Actorie, apoi la Medicină, iar la final m-am decis să dau la Istorie”, a spus fiul lui Silviu Biriș.

După ce va termina facultatea, Silviu Biriş va trebui să decidă dacă va rămâne actor sau se va face preot. În cazul său, Biserica va trebui să ţină cont şi de statutul său de bărbat divorţat. Silviu Biriș are doi copii, David (20 de ani ) și Eva (16 ani), din căsătoria cu Irina Cornişteanu, de care a divorţat în 2016.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button