A murit chitaristul Malcolm Young
Malcolm Young, chitarist și co-fondator al trupei rock AC / DC, a murit sâmbătă, la vârsta de 64 de ani, scrie The Independent, citând un comunicat al trupei. „Astăzi, cu o tristețe profundă în inimă, AC / DC trebuie să anunțe trecerea în neființă a lui Malcolm Young. Împreună cu Angus, Malcolm a fondat şi creat AC/DC. Cu enormă dedicaţie şi angajament, el a fost forţa motoare a trupei. Ca vizionar, chitarist şi compozitor, el a fost un perfecţionist şi un om unic. Şi-a urmat mereu convingerile şi făcut şi spus exact ce a dorit. A fost foarte mândru de tot ce a creat. Loialitatea lui faţă de fani a fost fără egal.“, au anunțat reprezentanții trupei, într-un comunicat.
În urmă cu trei ani, AC / DC a lansat albumul „Rock or Bust”, primul din istoria grupului realizat fără participarea chitaristului Malcolm Young. Trupa a anunțat atunci că Malcolm Young și-a încheiat cariera muzicală din motive de sănătate. Presa a scris atunci că fondatorul și chitaristul AC / DC suferă de demență, după ce suferise și un accident vascular cerebral.
Trupa rock AC / DC a fost înființată în anul 1973 de frații Malcolm și Angus Young. Trupa a vândut de-a lungul anilor peste 200 de milioane de discuri. Printre cele mai cunoscute piese se numără „Let There Be de Rock”, „Whole Lotta Rosie” sau „Highway to Hell”. Împreună cu întreaga formaţie, a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în 2003. A fost căsătorit şi are o fiică şi un fiu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.