25 de ani dedicati handbalului, cea mai buna jucatoare din Romania si in primele cinci din lume

Mariana Tarca – o femeie pentru care performanta este existentiala
A face performanta intr-un domeniu nu este un lucru usor, insa pentru cea mai titrata jucatoare a handbalului feminin din Romania – Mariana Tarca – performanta este ceva normal, existential. O femeie indragostita de sport, dragoste pe care a reusit sa o transmita „genetic”, spunea ea, si fiicei sale. Mariana Tarca este fericita nu numai pentru ca a reusit sa transforme o pasiune a copilariei – handbalul – intr-o profesiune unde a inregistrat rezultate meritorii, atat ca jucatoare, cat si ca antrenor, ci si pentru ca in 25 de ani de activitate competitionala se poate lauda cu o familie foarte mare.
Pe langa fiica si sot – persoanele care o sustin mereu – in marea sa familie au intrat colegele de la cluburile din tara si strainatate in care a activat, antrenorii pe care i-a avut de-a lungul carierei, actualele sale eleve si nu in ultimul rand publicul – care mereu a stiut sa-i aprecieze valoarea si munca depusa pe teren cu aplauze. Cele aproape 300 de selectii in echipa nationala a Romaniei, cele peste 2.000 de goluri inscrise si participarea la turneele finale ale Campionatului European si Campionatului Mondial o desemneaza pe Mariana Tarca una dintre cele mai bune sportive ale lumii si intre primele cinci jucatoare ale secolului trecut. O viata dedicata performantei…

Familia este sprijinul ei cel mai mare
Rep.: Ce inseamna viata unui sportiv profesionist?
Mariana Tarca: Este o viata mai deosebita, pentru ca presupune mai multe sacrificii pe care trebuie sa le faci in detrimentul familiei. De aceea, conteaza mult intelegerea pe care o primesti din partea ei pentru ati putea practica meseria (profesia) si sa fii in acelasi timp mama si, bineinteles, gospodina. In privinta efortului fizic si pe care trebuie sa-l depuna un sportiv, nu se poate vorbi de sacrificii, deoarece eu iubesc foarte mult handbalul, poate prea mult – pentru ca uneori uit de familie, lucru care ma afecteaza sufleteste. Insa, am reusit sa dau familia dupa mine, astfel ca ii am alaturi si pe sotul meu si fetita de numai 6 ani. Au urmat si ei aceasta cale: fetita mea se pare ca are ceva din genele mele, pentru ca este pasionata de handbal, iar sotul s-a adaptat foarte repede unui asemenea regim, deoarece este un mare iubitor al sportului. Astfel, am parte de multa intelegere si sprijin din partea lui, ii datorez mare parte din reusitele mele, daca nu era alaturi de mine – mai ales in momentele dificile ale carierei mele – sunt convinsa ca de multe ori as fi renuntat.
Rep.: Cum de ati ales acest sport, handbalul fiind un sport dur, de contact?
M.T.: Nu dur, ci foarte dur. Se ghideaza dupa o lege a junglei, iar cel care este mai tare ramane in picioare sau supravietuieste. Inca de mica am iubit acest sport, probabil si datorita pasiunii pe care o aveam pentru jucatorii de atunci, care pentru mine au devenit un model de urmat in viata. Dar, copil fiind nu puteam sa reusesc singura, de multe ori am avut tendinta de a renunta, deoarece urmarea acestei cai a presupus multe sacrificii la adresa copilariei. Am inceput la Fagaras, iar perioada aceea m-a calit intr-un fel. Pentru ca sunt de loc din Mandra, am fost nevoita sa fac naveta pana la Fagaras sa ma antrenez, iar pe vremea respectiva mijloacele de transport erau putine, astfel am fost nevoita sa merg mult pe jos, indiferent de anotimp. Acest lucru m-a calit fizic si m-a ajutat sa trec mult mai usor peste situatii dificile. La Fagaras am intalnit un om deosebit, primul meu antrenor, care a fost ca si un tata pentru mine; de la el am invatat multe lucruri legate de sport, dar si de viata. Tot el a vazut in mine un talent al handbalului si m-a sustinut, m-a influentat benefic. Chiar daca era un antrenor dur, el a incercat sa scoata in evidenta tot ceea ce aveam mai bun ca sportiv. La Brasov, primul popas din cariera mea, am venit la Rulmentul, unde am intalnit un antrenor deosebit si o echipa aflata in culmea performantei – castigase Campionatul Romaniei. Aici m-am calit intr-adevar pentru inalta performanta – am cunoscut ce inseamna cu adevarat o pregatire profesionista – de la doua antrenamente pe saptamana, am trecut la un regim de doua antrenamente pe zi. Nu am avut parte doar de pregatire fizica, ci si psihica – pentru ca oricat talent ai avea, daca nu rezisti in momente grele si nu stii sa gasesti solutii – nu poti atinge performanta. Tot la Brasov am avut parte de o echipa foarte unita – imi amintesc cu placere de anii petrecuti aici, deoarece am multe satisfactii profesionale -, am jucat ca titulara in divizia A, desi eram o novice. Acest lucru a contribuit si la maturizarea mea ca om, dar si ca sportiv. Trebuie sa va spun ca dragostea si placerea pentru ceea ce faci sunt atuuri pentru marea performanta, iar eu asta simt pentru handbal. Dupa patru ani petrecuti la Bacau – cu rezultate remarcabile la nivel national si european, am activat la Oltchim Ramnicu-Valcea. A urmat apoi perioada din Croatia, unde am avut cele mai importante rezultate din cariera (Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei etc). Din 2001 a inceput cariera mea ca antrenoare, mai intai la Oltchim, ca in 2004 sa vin la Rulmentul Brasov.

Handbalul a devenit un sport dur
Rep.: Unde v-a placut sa jucati cel mai mult, acasa sau in strainatate?
M.T.: Exista o diferenta intre ceea ce am jucat in tara si ceea ce am jucat in strainatate. Diferenta este data de faptul ca la noi am intalnit un public care m-a indragit, caruia i-a placut ceea ce am practicat ca jucatoare, in schimb respectul pentru valoare nu este acelasi ca in strainatate. Iar ceea ce am facut ca sportiv nu a fost pe masura a ceea ce as fi putut da in tara. Am fost o jucatoare completa abia in momentul cand am activat afara, poate si din faptul ca am plecat in Croatia la 31 de ani – un curaj pentru multi, dar nu si pentru mine. Abia acolo am putut sa fiu eu insami, am dat tot ceea la noi in tara nu eram lasata sa fac. In Romania nu mi se permitea sa creez, sa-mi manifest personalitatea. Acum handbalul s-a schimbat. Si pot spune cu toata convingerea ca nu mai exista acele jucatoare de mare valoare care erau inainte, nu ma refer doar pe plan sportiv, ci si moral, psihic, la latura umana.
Rep.: A evoluat handbalul si in Romania?
M.T.: In general, handbalul a evoluat, pentru ca acum se pune foarte mare accent pe forta, pe viteza de joc. Inainte contactul nu era atat de dur, sportul era mult mai tehnic. Acum cine detine forta si tehnica are echipa ideala. Dar, din punctul de vedere al calitatii nu mi se pare o evolutie. Vazut din prisma rezultatelor de la nivel de cluburi, dupa revolutie putine echipe din tara au reusit sa ajunga la performanta europeana.
Rep.: Ca jucatoare, si apoi antrenor, ce va caracterizat cel mai mult?
M.T.: Cred ca darzenia, prin firea mea sunt o luptatoare. Poate de multe ori fetele din echipa nu ma inteleg, insa eu nu accept sa fiu a doua. Stiu ca uneori poate parea exagerat, dar si in cariera mea de handbalist, si ca om, intotdeauna am vrut sa fiu cea mai buna. Daca nu ai aceasta mentalitate de invingator, este foarte greu sa realizezi ceea ce-ti doresti. Asemenea calitati m-au ghidat in cariera si in viata, iar aceste lucruri le impun si ca antrenor, pentru ca daca nu-ti propui obiective foarte mari nu poti sa realizezi performanta. Cand te multumesti cu putin, putin obtii. Asa voi fi probabil toata viata. In momentul cand voi simti ca nu mai am acea dorinta de a fi numarul 1, atunci ma voi retrage si voi vedea de alte lucruri.
Jucatoare buna, antrenor bun
Rep.: De ce antrenor la o echipa din Brasov?
M.T.: Sa fiu sincera, am venit la Brasov intr-un moment foarte dificil pentru echipa, care era pe punctul sa pice din liga, iar majoritatea jucatoarelor erau pe punctul de a pleca din cauza problemelor financiare cu care se confrunta clubul. Am dus o munca de lamurire fantastica cu fetele, pentru ca aveau acea nesiguranta si nu erau convinse ca vom reusi. Am reusit in mare parte sa mentinem echipa, sa mai aducem si alte fete pentru a inchega o echipa performanta. O nebunie a noastra, dar ma bucur ca din aceasta nebunie a iesit un lucru foarte bun. A trebuit sa transform o echipa obisnuita cu regim de amatorism, intr-una performanta, daruita – lucru care a presupus sacrificii atat din partea mea, cat mai ales a fetelor. Anul acesta pornim cu alte premize, avem o echipa cu jucatoare de valoare, care trebuie sa se manifeste in echipa prin rezultate. In perspectiva sunt sigura ca vom reusi sa avem rezultate mari, pentru ca fetele sunt pe linia pe care eu mi-o doresc.
Rep.: Ce parere aveti de faptul ca femeile cu rezultate remarcabile profesional au inceput sa fie apreciate?
M.T.: Eu zic ca este ceva normal sa fie recunoscute meritele unui om ce are performanta in activitatea pe care o intreprinde. Acest lucru confera incredere, te stimuleaza sa te perfectionezi, sa dai tot mai mult. Participarea la un astfel de eveniment, cum este Femina Vip, reprezinta pentru mine recunoasterea a ceea ce am reusit sa realizez la Brasov, satisfacerea cea mai mare pe care o pot avea dupa 25 de ani dedicati sportului.