Zoo BRAȘOV. Adăpostul de păsări exotice are nevoie de consolidare din cauza fisurilor apărute în pereți

În ședința Consiliului Local Brașov vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Consolidare adăpost păsări exotice” , la Zoo Brașov, proiect în valoare de 2.827,622 mii lei cu TVA inclus.
Potrivit referatului de specialitate care însoțește proeictul, în toamna anului 2018 s-a constatat apariția de fisuri la adăpostul pentru păsări exotice, respectiv la planșeele și perețili structurali, observându-se, totodată, tasări inegale ale fundațiilor.
„Cele două corpuri ce alcătuiesc clădirea, numită Adăpost păsări exotice, prezintă tasare inegală, care este pusă în evidență de rostul ce le desparte, noduri grindă-stâlpi ale planșeului de peste etaj cu segregări, armătură vizibilă, rosturi de turnare în cadrul pereților din beton armat evidențiate de segregări, în zona rostului dintre cele două tronsoane ce compun clădireaîn care sunt adăpostite păsările exotice, pardoseala prezintă fisură ca urmare a tasării inegale. Astfel, se impun lucrări de consolodare în vederea evitării deteriorării accentuate a clădirii”, se arată în documentul citat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



