Expres

ZOO Brașov a devenit partener cu drepturi depline al unei asociații euro-asiatice a grădinilor zoologice

 

Grădina Zoologică Brașov este de câteva zile partener cu drepturi depline al Asociației Regionale Euro-asiatice a Grădinilor Zoologice și Acvariilor (EARAZA), care îşi are sediul la Moscova. Propunerea de admitere a ZOO Brașov în această asociație a fost depusă în luna septembrie. La această asociaţie sunt afiliate peste 80 de grădini zoologice din ţări precum Cehia, Slovacia, Belarus, Republica Moldova, Estonia, Armenia etc..
„Pentru a fi primiți în această structură, am fost recomandați de grădinile zoologice din Chșinău (Republica Moldova) și Kiryat Motzkin (Israel), a explicat directorul ZOO Brașov, Alin Pînzaru.
Anul viitor, Grădina Zoologică Brașov va primi un răspuns final și în ceea ce privește admiterea în Asociația Europeană a Grădinilor Zoologice și Avariilor. „În cazul în care vom fi admiși cu drepturi depline în această asociație, ne va fi mult mai ușor să obținem noi specii de animale”, a explicat managerul ZOO Brașov.
În altă ordine de idei, săptămâna trecută a fost la Brașov un designer din Olanda care a oferit consultanță pentru amenajarea unor spații, precum casa maimuțelor, locul pentru păsările exotice și țarcurile pentru panda roșu și pentru zebre, urmând ca recomandările sale să fie puse în aplicare în funcție de bugetul de care va dispune Grădina Zoologică, după cum a explicat Alin Pînzaru.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button