Expres
Zona Gării Brașov ar putea deveni de nerecunoscut! Ce planuri îndrăznețe are Primăria
Întrucât nu poate moderniza Gara Brașov, dat fiind că aceasta nu se află în administrarea sa, Primăria intenționează să schimbe măcar aspectul zonei, în următorii ani, primele lucrări de modernizare urmând să înceapă chiar în acest an.
Primarul George Scripcaru a declarat că primele lucrări vizează modernizarea sistemului de iluminat public de pe Bulevardul Victoriei. „În prezent, se face analiza celor două propuneri ale proiectantului privind modernizarea rețelelor de iluminat public de pe acest bulevard. Prima varinată propusă vizează montarea stâlpilor de iluminat, pe mijloc, pe scuarul verde, iar în vederea iluminării trotuarelor pe părțile laterale să fie montați stâlpi de dimensiune mai mică. Cea de-a doua variantă vizează modernizarea actualei rețele, iar lampadarele să rămână pe părțile laterale ale bulevardului”, a explicat edilul, precizând că există fonduri prevăzute în bugetul local pentru acest an.
Terminal modern pentru navetiști și nu numai
Tot în acest an și tot cu bani de la bugetul local ar urma să înceapă lucrările pentru amenajarea unui nou terminal pentru transportul public, în stânga gării, unde în prezent este o parcare. Terminalul ar urma să fie folosit pentru curse interjudețene și pentru cele de naveta – care în prezent folosesc stația RAT de pe Bulevardul Gării pentru a îmbarca și debarca muncitorii. „Analizăm totodată posibilitatea ca noul terminal să fie utilizat și de către liniile RAT care în prezent au capătul de linie în fața Gării”, a menționat primarul.
Terminalul ar urma să fie amenajat precum cele construite cu fonduri europene în Triaj și pe Bulevardul Saturn.
Parcare subterană și parc, în fața gării
Mai mult, în locul actualei parcări din fața gării ar urma să fie construită una subterană, deasupra urmând să fie amenajat un parc.
„În funcție de necesitate, o să amenajăm unu sau două niveluri în subteran, iar la suprafață să rămână zonă verde. Odată cu aceste amenajări dorim să construim și pasajele pietonal pe sub B-dul Gării, care ar urma să fie prevăzute și cu facilități pentru persoanele cu dizabilități”, a subliniat George Scripcaru. Pentru parcare și pasajele subterane, Primăria va depune un proiect în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Totodată, primarul George Scripcaru a precizat că municipalitatea susține inițiativa Mihaelei Mariș – care a lansat o petiție online în vederea modernizării Gării – și va retransmite Ministerului Transporturilor și Companiei Naționale de Căi Ferate propunerea de a da clădirea Gării în administrare Primăriei, fără zonele care sunt legate de transportul feroviar, care să fie în continuare administrate de CFR.
Pentru detalii privind petiția, CITIȚI ȘI:
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.