Expres

Ziua Românilor de Pretutindeni, „sărbătorită” de diaspora la coadă la vot

 

Ziua Românilor de Pretutindeni este sărbătorită în ultima duminică a lunii mai, respectiv pe 26 mai 2019, care a coincis anul acesta cu ziua alegerilor europarlamentare, pentru care mii de concetățeni aflați peste hotare au stat la coadă ore în șir, în ciuda acestui fapt, unii nemaiajungând să-și exprime opțiunea.

Iniţiativa de sărbătorire în ultima duminică din mai a aparţinut deputatului PNL de Diaspora, Aurelian Mihai, potrivit agerpres.ro. Deputatul a explicat opţiunea pentru alegerea acestei noi date, prin faptul că în luna mai au loc mai multe sărbători ale familiei, precum Ziua Mamei – prima duminică din mai, Ziua Tatălui – a doua duminică din mai, dar şi Ziua Europei sau Ziua Independenţei de Stat, ambele celebrate la 9 mai. Astfel, luna mai este o perioadă propice activităţilor culturale specifice acestei zile. Ziua Românilor de Pretutindeni a fost instituită prin Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, care reglementează drepturile persoanelor ce îşi asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, din afara graniţelor României, având ca scop menţinerea, promovarea şi afirmarea identităţii lor culturale, etnice, lingvistice şi religioase.

Până în anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni era celebrată la 30 noiembrie, odată cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial din 21 noiembrie 2007. Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, conform căreia se schimbă data la care se sărbătoreşte această zi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button